Hramul „Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul” a adunat la mănăstire numeroși credincioși care s-au rugat împreună cu Părintele Mitropolit PETRU, primind binecuvântare arhierească și un cuvânt de învățătură.
Încă de la primele ore ale dimineții, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Mitrofor Damaschin Cimbir, starețul sfintei mănăstiri, împreună cu preoți și credincioși, veniți din localitățile apropiate, l-au întâmpinat pe ÎPS Părinte Mitropolit.
La final ÎPS Părinte Mitropolit PETRU a oferit Gramate Mitropolitane, Ordinul „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” și „ Sfânta Cuvioasă Parascheva”, ctitorilor mănăstirii, în semn de înaltă apreciere pentru dragostea arătată față de Biserica Neamului.
După Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, Părintele Mitropolit a binecuvântat lucrările de construcție ale noii biserici din incinta mănăstirii, fiind foarte mulțumit de cum evoluează ridicarea sfântului locaș. Mănăstirea a fost sponsorizată de Secretariatul de Stat pentru Culte din România, dar și de credincioșii din zonă, care cu dragoste vin la mănăstire pentru a înălța rugăciuni, împreună cu părintele stareț, către Dumnezeu.
Sfântul Proroc Ilie, prin râvna sa, s-a impus în tradiția creștină drept tipul slujitorului desăvârșit. El a trăit în perioada regelui Ahab (874-852 î.Hr.). Acesta din urmă a construit în Samaria un templu închinat zeului Baal (III Regi 16). Odată cu aceasta, la sfatul soției sale, regina Izabela, a pornit o aspră persecuție împotriva profeților și a slujitorilor Dumnezeului adevărat. În acest context S-a sculat prorocul Ilie ca focul și cuvântul lui ca făclia ardea (Înțelepciunea lui Isus Sirah 48,1). A mustrat pe Ahab pentru faptele sale necugetate și a prorocit iminenta plagă a secetei.
Fiind prigonit de rege, Ilie s-a retras în pustie, lângă pârâul Gherit, fiind hrănit de corbi cu pâine dimineața și carne seara (III Regi 17,1). Seceta a durat trei ani și șase luni iar acest fapt l-a determinat pe Ahab să-l caute pe proroc, socotindu-l singurul vinovat. Ca să descopere pe Dumnezeul cel adevărat și să îndrepte poporul israel, Sfântul Proroc Ilie a ridicat două jertfelnice, unul pentru preoții mincinoși ai zeului Baal și unul pentru el, așezând pe ele câte un vițel (III Regi 18). Apoi a spus că la care rugăciuni se va pogorî foc mistuitor și ploaie pe pământ, acela este Dumnezeul cel drept.
După încercarea eșuată a 450 de preoți ai lui Baal și 400 de preoți ai zeiței Așera, Sfântul a refăcut jertfelnicul din 12 pietre, a săpat șanț împrejurul altarului, a clădit lemne pe altar, a tăiat în bucăți erderea de tot, după care a poruncit să se toarne de trei ori apă până s-a umplut șanțul din jur. Sfântul proroc Ilie a început să se roage și îndată s-a pogorât foc din cer mistuind nu numai jertfa adusă, ci și lemnele, pietrele, țărâna și chiar apa care era în șanț (III Regi 18, 30-38). Apoi de îndată a căzut ploaie bogată peste Israel.
Apropiindu-se momentul ridicării lui la cer, Sfântul Ilie, însoțit de Elisei, s-a dus până la Betel, despărțind Iordanul cu al său cojoc, iar în timp ce mergeau pe dealurile Moabului „s-a ivit un car și cai de foc și, despărțindu-i pe unul de altul, a ridicat pe Ilie în vârtej de vânt la cer” (IV Regi 2,11).
Articol redactat de Părintele Arhidiacon Constantin Olariu
Sursa: https://www.trinitas.tv/
