Ultimele știri

Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei a participat la slujba de sfințire a bisericii în protopopiatul Niculițel România

   În data de 7 mai 2017 Înaltpreasfințitul Părinte Petru Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor a participat la slujba de târnosire a bisericii cu hramul “Sf. Cuv. Paraschiva” din parohia Alba, protopopiatul Niculițel, România împreună cu ÎPS Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos și  PS Visarion  Episcopul Tulcii.

   Sfânta Liturghie a fost oficiată pe un podium special amenajat lângă biserică, la evenimentul istoric  luând parte numeroși credincioși din județ, dar și din județele învecinate, alături de ei fiind prezente și oficialitățile centrale și locale.

   Ca arhitectură, biserica reia planurile și formele arhitecturale ale ctitoriilor ștefaniene, având acoperiș cu boruri largi și evazate realizate de meșteri nemțeni, din jud. Târgu Neamț. Pictura din interiorul bisericii și din nișele terasei casei parohiale, în tehnica al fresco, a fost executată de pictorul bisericesc Ovidiu Vasile Seredenciuc, din municipiul  Brăila, în perioada 2010-2016.

   Catapeteasma, policandrul și ușile intrării, frumos ornate în lemn de stejar, au fost realizate în atelierele sculptorilor nemțeni, iar icoanele din iconostas au fost pictate în atelierele pictorilor suceveni, prin bunăvoința fiilor satului Alba.

   În semn de apreciere pentru munca și jertfa depusă la construirea și înfrumusețarea bisericii Episcopul Visarion a oferit distincții celor care au ajutat la finalizarea lucrărilor.

   Localitatea Alba este o așezare străveche, situată în apropierea perimetrului istorico-spiritual din nordul Dobrogei numit Triunghiul mănăstirilor (Celic – Dere, Cocoș și Saon) și la numai câțiva km de martirionul de la Niculițel.

 Informație preluată de pe site-ul oficial al Patriarhiei Române www.basilica.ro

 

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img