Ultimele știri

Duminica a treia din Postul Mare, a Sfintei Cruci, la Paraclisul Mitropolitan din Chișinău

    La data de 11 martie 2018, în cea de-a treia Duminică din Sfântul şi Marele Post al Sfintelor Paşti, Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor, a oficiat, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chişinău.

   În cuvântul său de învăţătură, rostit după Sfânta Slujbă, Înaltpreasfinţitul Petru a vorbit despre locul şi rolul Sfintei Cruci în cultul ortodox şi în viaţa creştinilor dreptmăritori, în care printre altele, a spus: „Biserica Ortodoxă, păstrătoare a adevărurilor de credinţă a cinstit tot timpul Sfânta Cruce care este numită „de viaţă făcătoare”. Sfânta Cruce este altarul de jertfă sfinţit cu Sfânt Sângele Mântuitorului de aceea ea este sfântă. Ea a mai fost numită steagul creştinătăţii. Crucea ne însoţeşte de la naştere până la mormânt. Ea este semnul creştinătăţii. Creştinii adevăraţi au în Sfânta Cruce o armă sigură împotriva demonilor. Ea este pavăza pentru poporul credincios, cum rostim şi în Tropar: „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvintează moştenirea Ta; biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu crucea Ta păzeşte pe poporul Tău”. Imnografii bisericeşti încercând să sublinieze însemnătatea Sfintei Cruci pentru mântuirea neamului omenesc au utilizat cele mai frumoase metafore. În cărţile de cult Crucea este numită „pomul nestricăciunii”, „raiul cel frumos al Bisericii”, „limanul mântuirii”, „uşa raiului” ş. a

   În final ÎPS Părinte Mitropolit Petru a îndemnat „Să rămânem cinstitori ai Sfintei Cruci, păstrând credinţa cea adevărată a înaintaşilor noştri şi să ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos să ne păzească de tot răul şi să ne ajute să dobândim Împărăţia Cerurilor”.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img