Sub acoperământul luminos al Praznicului Învierii Domnului, iată că această sărbătoare, închinată românilor de pretutindeni, răsare la orizont. Este o sărbătoare prin excelență a celor ce resimt mai abitir lipsa graiului strămoșesc, a limbii „care-o plâng și care-o cântă/pe la casa lor, țăranii”, a gliei strămoșești și a dragostei părintești.
Alături de toate celelalte instituții, în dragostea sa de mamă, Biserica se îngrijește de aceste comunități, fie că vorbim de cele din diaspora istorică, exemplul cel mai potrivit fiind tocmai spațiul acesta Basarbean, fie cel al românilor ce s-au răspândit în toată lumea căutând un trai mai bun. Alături de ei este, așadar, Biserica. Această mamă a neamului nostru, ce poartă grijă de fiii săi, rânduind ca Sfânta Liturghie și filantropia să nu înceteze niciodată iar lucrurile ce ne unesc, într-o Europă a diversității, să ne facă a trăi ca un întreg pentru credința strămoșească.
Știut este că în aceste vremuri grele, misiunea Bisericii, de a duce la limanul mântuirii pe credincioșii încredințați de providența divină, nu este una lesnicioasă. Suntem martorii tuturor încercărilor prin care trec fiii noștri și ne bucurăm să-i găsim adunați în jurul Potirului Euharistic și a misiunii creștine de a plini binele, cea mai grăitoare dovadă fiind și efortul nostru comun de ajutorare a fraților ucraineni ce au luat calea pribegiei, misiune pe care doar împreună o putem împlini cu desăvârșire.
Se împlinesc anul acesta 30 de ani de când, prin reactivarea Mitropolia Basarabiei, se restabilește un adevăr istoric, iar fiii noștri sunt chemați sub umbra Crucii și a stindardului tricolor.
30 de ani de când, cu timp și fără timp, alături de tot clerul bisericesc și cinul călugăresc, ne ostenim în a rămâne făclii vii, din care tot poporul ce simte românește să se aprindă de dorul sfânt al mântuirii.
În acest context, ne aducem aminte cu bucurie de toate comunitățile ce stau sub omoforul nostru, rugându-se alături de noi pentru „bine credinciosul popor român de aici și de pretutindeni”, de sufletele ce vibrează la auzul limbii noastre străbune și care laudă pe Dumnezeu într-un cuget și o simțire.
Astfel, dorim nespus ca toată această strădanie să fie una rodnică iar toți frații noștri de-o credință și un neam cărora le este închinată această duminică să nu uite menirea lor sfântă despre care le amintește Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, el însuși un migrant al Duhului: „Fii pribegi ai țării mele, rătăciți printre străini/ Nu uitați menirea voastră, de români și de creștini”.
Sector Comunicare, Media și Relații Publice.
