Iubitului nostru cler, cinului monahal și tuturor binecredincioșilor din cuprinsul Sfintei și de Dumnezeu păzită Mitropolie a Basarabiei:
Har, milă, bucurie și pace de la Preamilostivul Dumnezeu, iar de la noi părintești binecuvântări!
«Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la Stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul Cel de sus, Doamne, Slavă Ţie!» (Troparul sărbătorii Nașterii Domnului)
Preacucernici Părinţi, Iubiţi credincioşi,
Împreună cu îngerii aducem laudă lui Dumnezeu şi în acest, an pentru că ne-a binecuvântat să prăznuim împreună Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, sărbătoarea speranţei şi a bucuriei, sărbătoarea familiei şi a monahilor, sărbătoarea pogorârii lui Dumnezeu pe pământ. Iar această pogorâre este izvor de bucurie negrăită, căci Dumnezeu este cu noi. Această bucurie este vestită de îngeri nu numai păstorilor, ci întregii creaţii. Întregul univers participă la pogorârea lui Dumnezeu pe pământ şi se bucură de trimiterea Mântuitorului. Cerul şi pământul astăzi s-au împreunat prin nașterea lui Hristos, se menționează într-una din cântările Vecerniei.
Hristos, „Păstorul şi Păzitorul sufletelor noastre” (I Petru 2, 25), este izvorul bucuriei veşnice. El nu doreşte nimic altceva decât să ne facă părtaşi la marea Lui bucurie dar, din nefericire, astăzi mulţi oameni sunt trişti. Unii sunt zdrobiţi de grijile vieţii materiale, în vreme ce le-ar fi de ajuns să se încredinţeze Providenţei Divine pentru a afla seninătatea. Alţii sunt stăpâniţi de trufie neînfrânată, de ambiţii deşarte, de gelozie amară şi de căutarea neliniştită a bunurilor pământeşti, care nu sunt niciodată suficiente pentru a le umple sufletul. Alţii sunt victime ale poftelor dezordonate, ale febrei simţurilor, care le face inima nesimţitoare la savoarea celor spirituale. Ele nu ne asigură odihna cea adevărată şi succesul durabil. E probabil ca buzele să râdă, însă omul să rămână înrobit şi, mai devreme sau mai târziu, să conştientizeze cu disperare golul său sufletesc înfricoşător. Doar bucuria lui Hristos poate să umple fiinţa omenească şi să ne facă, într-adevăr, fericiţi şi veseli. Filozoful francez Blaise Pascal (†1662) ne arată acest lucru din experienţa lui personală, afirmând: „Niciun om nu este mai fericit decât creştinul adevărat”.
Bucuria creştinească este roadă a Duhului Sfânt în sufletul omului credincios şi iubitor de Hristos şi de semeni (cf. Gal. 5, 22) şi arvună a bucuriei veşnice din Împărăţia lui Dumnezeu (cf. Rom. 14, 17). Ea este vlăstarul credinţei, fiindcă doar cel care crede în Hristos şi trăieşte după Evanghelie, poate să simtă măreţia şi frumuseţea bucuriei curate. Sfântul Vasile cel Mare ne încredinţează că „pentru cel drept, bucuria cea dumnezeiască şi cerească este continuă, pentru că în cel drept locuieşte o dată pentru totdeauna Duhul Sfânt”. Bucuria lui Hristos este siguranţa neclintită a celui răscumpărat, este o realitate spirituală care îi îmbată inima şi îi adapă sufletul şi trupul.
Dragostea adună la un loc cerul și pământul!
Dreptmăritori creștini!
În sunetul colindelor noastre sfinte, să redevenim ceea ce odinioară eram, trăind și dăruind toata viața noastră lui Hristos Dumnezeu. Cu frumusețea cea nepieritoare a colindelor, am mângâiat copilăria noastră, prin ele am descoperit taina credinței și puterea binelui. „Cine Ii cânta, cine-L preamărea? / Îngerii din cer veniră, / Vesele cântări doiniră / Pruncului Iisus, / Micului Stăpân” (colindul „Ce-ați văzut păstori?”); „Copilașul când plângea, / Puiul când plângea, / / Linu-i lin și iarăși lin, / Bate vântul frunza lin, / Lin și iarăși lin” (colindul „Sus la Poarta Raiului”). Astfel, un mare poet român, George Coșbuc, ne glăsuiește, învățându-ne:
„Cum S-a născut Iisus în fân
In ieslea-I cea săracă,
Iar boii peste El suflau
Căldura ca sa-I facă…
Apoi voioși, I-am mulțumit
Cu toții-ntr-o gândire
Că ne-a făcut pe noi părtași
La mare-I mântuire! ”
La această mântuire suntem chemați toți, prin credința roditoare în faptă bună, către tot semenul nostru. Doar dragostea care L-a făcut pe Dumnezeu să Se nască și să crească pe pământ (în lumea noastră) poate genera dragostea care să țină veșnic casa soților și care să aducă nașterea de copii. Dragostea ne poate ajuta sa percepem corect, pozitiv, realitatea.
Întruparea Domnului a fost motivată de mântuirea noastră. Ca să refacă omul pervertit de păcat, El ia trup omenesc din Fecioara Maria. Din dragoste față de noi, a luat asupra Sa toate consecințele păcatului neascultării de Dumnezeu, a luat firea umană care avea nevoie de sfințenie și a primit ceea ce avea lipsă – de mântuire. În persoana Lui Iisus Hristos, Domnul Cel întrupat, omul a fost rezidit și născut prin Taina Sfântului Botez spre o viață nouă, o viață creștinească. Nașterea Domnului redă omenirii puterea de a reveni la starea de dinaintea căderii în păcat. Restaurarea firii omenești începe din momentul pătrunderii (coborârii) Cuvântului în Fecioara Maria și în clipa asumării firii umane prin puterea Duhului Sfânt.
De altfel, așa cum citim în imnele acatist, Sfânta Fecioară este ea însăși vasul cu totul de aur, întru care s-a gătit pentru noi Trupul și Sângele Mielului celui Dumnezeiesc, este paharul Împăratului ceresc, întru care s-a dres de la Duhul Sfânt vinul harului celui neîmpuținat, este Năstrapa Preasfântă în care se păstrează pâinea vieții celei veșnice pentru cei flămânzi de dreptate și paharul din care se primește bucuria și mântuirea. În acest sens, icoana numită Maica Domnului, Potirul nesecat, ne-o înfățișează pe Preacurata cu mâinile ridicate spre cer, avându-l pe Pruncul Sfânt pe pieptul ei, strălucind lângă inima sa, în Potirul euharistic, din care ni se împărtășește vinul harului Fiului Său – Pâinea vieții, potolind setea și foamea noastră duhovnicească. Înaintea acestei icoane, Hristos, sub ocrotirea Preamilostivei Sale Maici, i-a vindecat pe mulți, chiar și pe cei cuprinși de patimi rele.
Iubiți fii și fiice duhovnicești!
Naşterea Domnului este un eveniment prezent şi semnificativ, acum în timpul nostru şi în locul unde ne aflăm. Primindu-L pe Hristos în sufletele noastre, făcându-I sălaș ca în ieslea Betleemului, fiecare creștin poate fi el însuși un purtător de Hristos în lume. Creștinul purtător de Hristos este cel ce a primit împăcarea Lui, cel ce își află ființa împăcată întru sine și cu semenii, cel ce oferă această pace lumii.
Ce dar mai frumos am putea oferi în zilele Nașterii Domnului decât pacea? Lumea noastră continuă să fie tulburată de atentate și persecuții. Lumea noastră se împotrivește tot mai mult rânduielilor Ziditorului și proclamă o autonomie a omului și o dezmembrare a familiei. Numai creștinul pacificat în sufletul său se poate opune acestei îndepărtări a omului de Dumnezeu. Numai creștinul care se roagă stăruitor, care participă la tainele Bisericii, care face parte deplină din comunitatea Bisericii, poate ajunge la starea de împăcare cu sine și cu semenii, stare pe care să o comunice acestei lumi tulburate. Rugăciunea este izvorul păcii, al împăcării noastre personale și comunitare, iar tainele Bisericii sunt căile sfințirii noastre. Într-o lume a aparențelor și a violenței, creștinul rugător și participant la tainele Bisericii Îl poate primi pe Hristos în Sfânta Euharistie și Îl poate oferi real și eficient lumii biruind falsele lumini și purtând pe chipul său lumina Nașterii lui Dumnezeu ca om în Betleem. Cunoașterea lui Hristos ne ajută să nu ne lăsăm sufocați de nebuniile acestei lumi, iar Nașterea Domnului este pentru noi un moment de redescoperire a valorilor fundamentale.
Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului este una a inocenței, în fiecare dintre noi revigorându-se neprihănirea prunciei în care știam să fim mulțumiți cu prăznuirea și atmosfera de comuniune în colindul sfânt și bun. Să cerem Atotmilostivului Dumnezeu ca să se nască în fiecare dintre noi râvna redescoperirii adevăratelor valori pentru a fi aici și acum mărturisitorii acestei înnoiri.
Cu aceste gânduri, urăm tuturor clericilor și credincioșilor Sfintei Mitropolii a Basarabiei, să redescopere sensul viețuirii creștine și să aducă mărturie vie a speranței și bucuriei Nașterii lui Hristos. Să vestească bucuria Nașterii Domnului celor dragi și celor îndepărtați, celor singuri și bolnavi, celor înstrăinați de Biserică și celor care caută o lumină în viața lor.
Rugăm pe Dumnezeu să lumineze pe fiecare preot şi credincios, să ocrotească fiecare parohie și mânăstire din cuprinsul sfintei noastre mitropolii. Noul An să ne fie binecuvântat, să ne înmulţim speranţa şi să creştem în credinţa întru Dumnezeu.
Fie ca binecuvântarea Lui Hristos – Dumnezeul nostru, Pruncul Sfânt născut în ieslea Betleemului, să vă aducă lumină și pace în suflete!
Cu arhierești binecuvântări, al vostru fierbinte rugător către Domnul,
† PETRU
Arhiepiscopul Chişinăului,
Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor
Dată în Reședința noastră Mitropolitană din Chișinău cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos 2019/2020.
