Ultimele știri

Comunicat: Mitropolitul Basarabiei îndeamnă creștinii să-și exercite dreptul la vot, ca o mărturisire a grijii pentru viitorul țării

Cu arhierească grijă și părintească dragoste, ne adresăm tuturor cetățenilor Republicii Moldova în aceste zile de pregătire pentru un moment de răscruce în istoria poporului nostru. Duminică, 20 octombrie 2024, suntem chemați să ne exercităm dreptul și datoria de cetățeni la vot, într-o dublă alegere care va marca traiectoria țării: alegerea Președintelui Republicii Moldova și decizia asupra unui referendum constituțional. În această zi, fiecare vot contează, fiecare conștiință trează are un rol important în conturarea viitorului mult râvnit.

Participarea la viața cetății, la construcția societății în care trăim, nu este doar un act de responsabilitate civică, ci și o împlinire a chemării noastre creștine de a contribui la binele comun. „Toate să le faceți cu dragoste” (1 Corinteni 16, 14), ne îndeamnă Apostolul Pavel, și nimic nu trebuie să fie făcut cu nepăsare sau indiferență. Așa cum Dumnezeu ne-a înzestrat cu libertate, tot așa ne cheamă să o folosim în slujba binelui, a adevărului, a păcii și a dreptății.

Votul este o expresie a iubirii față de aproapele, de familie, de neam și de Biserică. Nu votăm doar pentru noi, cei de astăzi, ci pentru copiii și nepoții noștri, pentru generațiile care vor urma, cărora le lăsăm moștenire atât valorile, cât și condițiile în care vor trăi. O țară drept organizată, condusă de principii creștine sănătoase, este o temelie pe care ne putem crește familiile și ne putem păstra credința, tradiția, cultura și identitatea românească.

În vremurile actuale, România și spațiul european sunt repere esențiale pentru traiectoria noastră, atât din punct de vedere cultural, cât și spiritual. Apartenența noastră la spațiul european este mai mult decât un obiectiv politic sau economic, ci privește păstrarea și consolidarea valorilor noastre identitare românești și europene.

Așa cum Domnul nostru Iisus Hristos ne-a îndemnat să fim „lumina lumii” (Matei 5, 14), votul nostru poate fi un act de luminare și de binecuvântare a viitorului țării. Să nu uităm că votul nostru nu este doar o manifestare a unei opțiuni politice, ci și o mărturisire de credință în puterea comunității de a construi o societate mai dreaptă, mai cinstită, mai apropiată de valorile duhovnicești. Fiecare vot exprimat este o piatră pusă la temelia unei construcții care va influența nu doar prezentul, ci și viitorul generațiilor viitoare. Să facem ca această temelie să fie puternică, solidă și binecuvântată de Dumnezeu!

Fiecare dintre noi are o voce, iar această voce poate contribui la transformarea societății. Chemarea noastră, în calitate de creștini autentici, este să ne implicăm activ în viața cetății, să nu fim indiferenți la soarta semenilor noștri și la viitorul țării. „Dați Cezarului cele ce sunt ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” (Matei 22, 21) – aceasta este și îndatorirea noastră, de a ne împlini datoria civică și de a ne angaja în slujirea aproapelui.

România și Europa ne privesc – nu doar ca parteneri politici, ci și ca frați. Să folosim această ocazie pentru a reafirma unitatea noastră de suflet prin care împărtășim aceeași viziune asupra viitorului.

Așadar, iubiți credincioși, în ziua de duminică, 20 octombrie, Vă îndemnăm să mergeți la secțiile de votare, cu conștiința împăcată că ați făcut ceea ce ține de voi pentru binele țării, pentru pacea și prosperitatea ei. Indiferent de opțiunile politice, important este să participați, să vă exprimați votul și să contribuiți la binele comun.

Să ne rugăm cu toții lui Dumnezeu pentru luminarea minților și îndrumarea pașilor noștri, pentru pacea și unitatea țării, pentru prosperitatea acestui popor binecuvântat!

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img