Despre pocăință.
Timpul postului este un timp al pocăinței. Dumnezeu, Atotbun fiind, prin pocăință sinceră ne redă strălucirea spirituală de la Sfântul Botez: “De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, ca zăpada le voi albi, și de vor fi ca purpura, ca lâna alba le voi face” (Isaia 1, 18)
Recunoașterea păcatelor din adâncul inimii este primul pas făcut către Împărăția Cerurilor: “Recunoaște că ai greși și Dumnezeu îți va șterge păcatele” – Nil Sinaitul.
Puterea de a ierta păcatele este data de Hristos Apostolilor, care la răndul lor au lăsat-o episcopilor și preoților: “Luați Duh Sfânt, cărora veți ierta păcatele, iertate vor fi” (Ioan 20, 22-23).
După cum vedem preoții nu fac aceasta cu puterea lor, ci prin lucrarea Duhului Sfânt, ei fiind doar “slujitori ai lui Hristos și iconomi ai tainelor lui Dumnezeu” (I Corinteni 4, 1).
Așadar, avem nădejdea că Dumnezeu ne iartă indiferent de păcatele noastre: “Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept, ca să ne ierte păcatele și să ne curățească pe noi de toată nedreptatea” (I Ioan 1, 9).
Să nu credem despre noi înșine că suntem fără de păcat, ci să ne pocăim prin spovedanie: “Dacă spunem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înșine și adevărul nu este întru noi” (I Ioan 1, 8).
Să facem precum slăbănogul din Evanghelia lui Marcu ca să primim de la Hristos iertarea păcatelor: “Fiule, iertate îți sunt păcatele!” (Marcu 2, 5).
Să ne pocăim precum David mărturisește în Psalmul 50 și să ne rugăm fierbinte precum Manase ca să audă Dumnezeu rugăciunea și pocăința noastră: “Iar dacă s-a rugat, Dumnezeu l-a auzit și i-a ascultat rugăciunea lui și l-a adus înapoi la Ierusalim, în regatul său. Și a cunoscut Manase că Domnul este Dumnezeul cel adevărat” (II Paralipomena 33, 13).
Articol redactat de Părintele Arhidiacon Constantin Olariu.
