Domniei Sale
Doamnei Natalia Gavriliță
Prim-Ministru al Guvernului
Republicii Moldova
Stimată doamnă Prim-Ministru,
Urmare a alegerii dumneavoastră în funcția de Prim-Ministru al Guvernului R. Moldova, vrem să Vă adresăm sincerele Noastre felicitări și urări de bine, sănătate și prosperitate.
Știm că a fost un drum anevoios, cu multe încercări, însă astăzi ne îndreptăm toate gândurile noastre către domnia Voastră, încrezători într-un viitor frumos și prosper al țării noastre. Alegerea Domniei Voastre în funcția de Prim-Ministru al R. Moldova ne dă speranțe că lucrurile, în ce privește problema Mitropoliei Basarabiei, vor intra pe un făgaș normal, iar noi vom avea siguranța, stabilitatea, sprijinul și liniștea necesară pentru desfășurarea de acțiuni în folosul oamenilor, pe care atât reprezentanții clerului, cât și ai autorităților statului, au datoria de a-i sluji, fără a fi marginalizați sau discriminați, pe criterii și principii nefondate sau preconcepute.
Avem speranța și încrederea că Guvernul pe care îl veți conduce domnia Voastră va fi unul al dreptății și egalității pentru toți, indiferent de apartenența etnică sau religioasă și nădăjduim că veți conduce instituția guvernamentală, mai ales în ceea ce privește cultele, cu multă înțelepciune.
Ne rugăm cu toții ca Bunul Dumnezeu să vă întărească și să vă călăuzească, spre împlinirea a tot lucrul bun și, în același timp, sperăm la o colaborare frumoasă cu dvs., spre binele și în folosul tuturor cetățenilor R. Moldova.
Cu stimă și binecuvântare,
† PETRU
Arhiepiscopul Chişinăului,
Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor