Miercuri, 9 august 2017, ziua prăznuirii Sfântului Pantelimon (stil vechi), PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, a oficiat, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la paraclisul „Sfinţii Martiri Brâncoveni şi Sfântul Pantelimon” din oraşul Căuşeni (preot paroh Mihail Câşlaru).
După înconjurarea tradiţională de hram a sfântului locaş şi sfinţirii garderobei sociale, PS Antonie, împreună cu soborul de slujitori, a oficiat un Te-Deum pentru sănătatea părintelui Mihail, a familiei sale şi a ctitorilor şi binefăcătorilor sfântului locaş.
În cuvântul său, ierarhul Mitropoliei Basarabiei s-a referit la viaţa şi la minunile Sfântului Pantelimon. Vorbind despre darul pe care fiecare om îl are de la Dumnezeu, PS Antonie, între altele, a spus: „Vedem că pentru credinţa sa puternică în Dumnezeu, Sfântul Pantelimon a fost învrednicit cu darul vindecării. Fiind conştient că este darul lui Dumnezeu, sfântul, pentru ajutorul pe care îl acorda semenilor, nu pretindea remunerare. Avem în Biserică categoria „sfinţilor fără de arginţi”. Cei care nu pretindeau plată pentru vindecarea semenilor. O atitudine pe care trebuie să ne-o însuşim şi noi. Tot ce avem noi sunt darurile lui Dumnezeu. Fiecare are darul său. Este ceea ce ştie omul să facă mai bine. Este ocupaţia la care l-a chemat Dumnezeu. Pentru darul lui Dumnezeu nu avem dreptul să pretindem bani. Mântuitorul le spune apostolilor şi ne spune şi nouă: „În dar aţi luat, în dar să daţi”. Ceea ce este primit în dar, în dar se dă. Avem şi o vorbă înţeleaptă în popor: „Dar din dar se face rai”. Dacă dăruim ceea ce am primit, în sufletul se face rai”. „De ce asupra omului se abat necazuri, suferinţe? Pentru că pretinde bani pentru darul lui Dumnezeu. Vedem de la Sfântul Pantelimon că Dumnezeu celui care nu pretinde bani pentru darul primit de la El, îi înmulţeşte darul”, a mai spus PS Antonie.
PS Antonie a apreciat şi de data aceasta hărnicia şi spiritul organizatoric şi gospodăresc al părintelui Mihail, care „cu multă jertfă se implică în viaţa misionară a Mitropoliei Basarabiei şi a vieţii sociale şi spirituale a oraşului Căuşeni, reuşind să adune la biserică pe cei mari şi pe cei mici”.
Un cuvânt de apreciere faţă de activitatea social-filantropică a părintelui Mihail, în oraşul Căuşeni, a avut dl Nicolae Gorban, preşedintele raionului Căuşeni şi dl Grigore Repeşciuc, primarul oraşului Căuşeni, ambii prezenţi la Sfânta Liturghie. Dl Nicolae Gorban a făcut şi o donaţie pentru sfântul locaş. Părintele Mihail a mulţumit pentru sprijin şi şi-a exprimat speranţa că vor conlucra atât cu Consiliul Raional, cât şi cu primăria oraşului Căuşeni, spre binele fiecărui cetăţean şi a invitat pe toţi locuitorii sectorului Valul lui Traian, pentru ora 17.00, la un program cultural-artistic, dedicat în mod special copiilor.
Părintele Mihail Câşlaru a mulţumit şi PS Antonie pentru vizita şi binecuvântare arhierească, invitându-l pe arhiereul Mitropoliei Basarabiei să mai vină în mijlocul comunităţii din Căuşeni.
Istoric: Comunitatea „Sfinţii Martiri Brâncoveni şi Sfântul Pantelimon” din oraşul Căuşeni a fost înregistrată la 21 aprilie 2004. În luna decembrie 2004, comunităţii i-a fost alocat un teren în sectorul Valul lui Traian, strada Burebista, nr. 35\A. În 2007 s-a declanşat procedura de anulare a deciziei din 2004. Astfel comunitatea a fost purtată prin toate instanţele: Judecătoria Căuşeni, Curtea de Apel Bender, Curtea Supremă de Justiţie din Chişinău. În cele din urmă dreptatea a triumfat. Din data de 6 octombrie, 2011, prin decret mitropolitan, părintele Mihail Câşlaru este numit coordonatorul comunităţii „Sfinţii Martiri Brâncoveni şi Sfântul Pantelimon”. Au urmat alte piedici, din partea celor interesaţi ca lucrările de ridicare a sfântului locaş să fie tergiversate, inclusiv din partea preoţilor subordonaţi Patriarhiei Ruse. În cele din urmă, în data de 29 septembrie 2014 s-a reuşit începerea amenajării paraclisului, lucrare care în timp de o lună a fost terminată. Noul spaţiu de rugăciune a fost sfinţit în data de 14 decembrie 2014 de către Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, când a fost oficiată şi prima slujbă arhierească. De la acea dată paroh al comunităţii „Sfinţii Martiri Brâncoveni şi Sfântul Pantelimon” din oraşul Căuşeni este părintele Mihail Câşlaru.
Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei