În seara zilei de marți, 24 februarie, în a doua zi a primei săptămâni din Sfântul și Marele Post, Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chișinău s-a făcut din nou loc de adâncă cercetare lăuntrică și de rugăciune, prin săvârșirea Pavecerniței Mari și citirea celei de-a doua părți a Canonului Sfântului Andrei Criteanul, Canonul cel Mare al pocăinței.
Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai Paraclisului Mitropolitan. În lumina candelelor și în sobrietatea specifică începutului de post, rânduiala liturgică a așezat sufletele într-un dialog direct cu propria conștiință, sub cuvântul aspru și mântuitor al Sfântului Ierarh Andrei.
Răspunsurile la strană au fost oferite de Corala Academică „Gavriil Musicescu” a Mitropoliei Basarabiei, ale cărei cântări au adâncit atmosfera de pocăință și trezvie.
Credincioșii din Chișinău și din împrejurimi au participat în număr mare și în această a doua seară de post, iar fiecare „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!” rostit după stihirile canonului a devenit suspin colectiv al unei comunități care își caută mântuirea prin har.
Rugăciunea obștească a fost înălțată pentru iertarea păcatelor, pentru întărire în nevoință, pentru sănătate și pentru pacea sufletelor, dar mai ales pentru luminarea minții și curățirea inimii, condiții ale unei autentice întâlniri cu Hristos Cel Înviat. În cuvântul său, ierarhul a subliniat că „aceste seri de canon sunt școală a pocăinței și atelier de curățire al inimii. Cici învățăm să ne asumăm greșelile fără deznădejde și să ne ridicăm din căderi și patimi, sprijinindu-ne pe mila lui Dumnezeu.”
„Din altă perspectivă, Canonul cel Mare este o oglindă a istoriei mântuirii și, totodată, o radiografie a sufletului omenesc. În fiecare tropăr, omul este pus față în față cu căderile și cu chemările sale, cu sfințenia drepților și cu întunericul neascultării. Personajele Scripturii devin repere ale propriei noastre deveniri. „Suflete al meu, suflete al meu, scoală-te, pentru ce dormi?”, strigătul acesta, repetat cu insistență, răsună ca o chemare la trezire din amorțirea obișnuinței și a superficialității noastre duhovnicești” a mai adăugat Mitropolitul Petru.
