În ziua în care, după calendarul neîndreptat, facem pomenirea Sfântului Antonie cel Mare, Biserica ne așază înainte nu doar chipul nevoitorului din pustie, ci și taina unei continuități de duh, care străbate veacurile și se întrupează, la vremea rânduită, în oameni aleși. Pentru Basarabia, un astfel de om a fost Mitropolitul Antonie Plămădeală, o personalitate enciclopedică, erudită, un ierarh și cărturar fără seamăn, care ardea de dragostea pentru neamul românesc.
Pe inegalabilul Mitropolit Antonie era imposibil să nu-l îndrăgești și să-l admiri. Prezența sa impunea prin gravitate și printr-o rigoare atent cumpănită, care descoperea o minte adânc așezată în adevăr și o conștiință formată în școala marilor responsabilități. Îmi amintesc și acum acel ton al vocii sale care chema la trezvie și care ajungea mereu la esențial.
În viața Bisericii, Mitropolitul Antonie a fost un reper pentru toți cei care l-am cunoscut. Nu puțini erau cei care îi căutau sfatul, pentru că vedea dincolo de aparențe, judeca drept și nu se lăsa pradă conjuncturilor. Trei patriarhi ai Bisericii noastre nu de puține ori i-au cerut sfatul cel drept, iar în ședințele Sfântului Sinod, cuvântul său avea greutate nu atât prin autoritatea pe care i-o oferea scaunul de Mitropolit al Ardealului, ci mai ales prin discernământul său. De aceea, vedem cum timpul și istoria i-au confirmat intuițiile și justețea privirii sale.
Destinul său se lasă citit în chiar titlurile operelor pe care le-a lăsat: „Românitate, continuitate, unitate” sau „Un Catehism pentru intelectuali”. În aceste lucrări, ca și în alte multe cărți, se adună biografia unei vieți marcate de prigoană, pribegie și rezistență interioară. A suferit pentru Biserică și pentru neam, iar această suferință nu l-a micșorat, ci l-a adâncit și înălțat. De aceea a rămas în memoria culturală și eclezială drept un adevărat catehet al intelectualilor.
Pentru românii din Basarabia, numele său rămâne legat de năzuința pentru reactivarea Mitropoliei Basarabiei. A luptat cu hotărâre împreună cu noi, convins că apartenența bisericească a poporului român din dreapta Prutului nu este un detaliu administrativ, ci o expresie a identității și demnității unui popor, dezaprobând și condamnând ingerința ecleziastică a unei structuri bisericești străine: „ceea ce e o absurditate și ceea ce, după părerea mea, nu este negociabil!”(1), după cum el însuși mărturisea.
Nu vom fi niciodată în stare să-i ridicăm monumentul care să cuprindă întreaga sa statură. Monumentul adevărat crește tainic în conștiințele celor care l-au citit, l-au ascultat și l-au purtat ca reper interior. Din acest motiv, într-un gest de smerenie și recunoștință, am rânduit ca anul mântuirii 2026 să fie dedicat memoriei sale în Arhiepiscopia Chișinăului. Dorința noastră este de a ne apropia, prin cunoaștere și trăire, de moștenirea sa intelectuală și duhovnicească. El ne-a lăsat „Cuvinte pentru zile mari” ale istoriei, iar împlinirea lor cere responsabilitate și efort comun.
Mulțumim lui Dumnezeu pentru darul unei asemenea vieți și Sfântului Antonie, ocrotitorul său ceresc, pentru această rodire binecuvântată în Biserica străbună și în neamul românesc.
† PETRU
Arhiepiscopul Chișinăului
Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor
(1) Șeulean Dragoș, Amintirile Mitropolitului Antonie Plămădeală, București, 1999, p. 297

