Slujire arhierească și bucurie duhovnicească în Parohia „Buna Vestire” din Sculeni, în Duminica a VII-a după Rusalii

Duminică, 27 iulie 2025, în zi de sărbătoare și binecuvântare cerească, credincioșii Parohiei „Buna Vestire” din Sculeni au trăit o zi de aleasă înălțare sufletească, prilejuită de slujirea arhierească a Preasfințitului Părinte Nectarie, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, Preasfințitul Nectarie a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Paraclisul Mitropolitan din Sculeni, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din parohii aflate pe ambele maluri ale Prutului, veniți la invitația părintelui paroh Iulian Gâscă.

Evenimentul liturgic a avut loc în Duminica a VII-a după Rusalii, când Biserica ne-a pus înainte Evanghelia despre vindecarea celor doi orbi și a unui mut din Capernaum (Matei 9, 27-35). Biserica s-a umplut de credincioși veniți atât din România, cât și din Republica Moldova, care au mărturisit prin prezența și rugăciunea lor dragostea vie pentru Hristos și unitatea de credință dintre frații de același neam.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Nectarie a subliniat că „orbirea celor doi din Evanghelie este și o imagine a orbirii sufletești pe care o suferim adesea când ne îndepărtăm de lumina lui Hristos. Iar vindecarea lor, izvorâtă dintr-o credință sinceră și adâncă, ne cheamă pe fiecare dintre noi la o credință lucrătoare, la recunoștință și la mărturisirea sinceră a binelui primit de la Dumnezeu. Să nu fim muți în fața minunilor Lui, ci să-I dăm slavă cu toată ființa noastră.”

După otpust, ierarhul a mulțumit preoților veniți de pe malul drept al Prutului pentru comuniunea liturgică, dar și credincioșilor care au umplut biserica cu inimile și rugăciunile lor.

Ziua a continuat cu o agapă frățească, organizată cu multă dăruire de comunitatea parohială. Cler și credincioși au împărtășit bucuria întâlnirii într-o atmosferă de pace, dragoste și bucurie, întărind legătura frățească dintre românii de pe cele două maluri ale Prutului.

spot_img
Preot Ilie Cucu
Preot Ilie Cucu
Absolvent al Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava, licențiat al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din Iași și masterand al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. Preot slujitor al Paraclisului mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chișinău și Consilier cancelar al Arhiepiscopiei Chișinăului.