Ultimele știri

Slujba Parastasului la mormintele părinților Arhim. Cleopa Ilie, Ieroschim. Paisie Olaru și Arhim. Ioanichie Bălan oficiată de PS Veniamin

   Sâmbătă, 08 Decembrie 2018, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la 20 de ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Arhimandrit Cleopa Ilie, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala „Sf. Cuv. Teodora de la Sihla” – Mănăstirea Sihăstria, jud. Neamț, alături de un sobor de preoți și diaconi.

   Din soborul clericilor a făcut parte și P. Cuv. Arhim. Ioan Harpa, starețul Mănăstirii Popauti, P. Cuv. Arhim. Benedict Sauciuc, starețul Mănăstirii Neamț, P. Cuv. Arhim. Hariton Negrea, starețul Mănăstirii Petru Vodă și alți cuvioși părinți, ucenici ai marelui duhovnic.

La finalul Sfintei Liturghii, soborul de preoţi şi diaconi, în frunte cu PS Veniamin, a oficiat slujba Parastasului și apoi o slujbă de pomenire la mormintele părinților Arhim. Cleopa Ilie, Ieroschimonahului Paisie Olaru și Arhim. Ioanichie Bălan din cimitirul așezământului monahal.

   În cuvântul rostit după oficierea parastasului, Episcopul Veniamin a evocat în câteva rânduri personalitatea celor 3 mari duhovnici ai mănăstirii, Arhim. Cleopa Ilie, Ieroschimonahului Paisie Olaru și Arhim. Ioanichie Bălan. 
   „Deși au trăit în acele vremuri grele, acești monahi au rămas statornici și fideli chemării lui Hristos. Ei și-au asumat cu devotament, purtarea crucii și a voturilor monahale, fiind pentru mulți credincioși, monahi sau clerici, sprijin și modele de viețuire în Hristos„. 

   „O alta caracteristica a lor este mărturisirea dreptei credințe prin cuvânt și prin fapte, dar și de a fi duhovnici și mari povățuitori. După anul 1990, datorită acestor duhovnici, Mănăstirea Sihăstria a devenit o adevărată oază de spiritualitate. Mulți tineri și-au îndreptat pașii spre această mănăstire. Unii dintre ei au rămas în această mânăstire și au o lucrare duhovnicească deosebită, alții au mers în alte obști monahale, cei mai mulți devenind stareți de mănăstiri, profesori de Teologie sau chiar arhierei.  Și aici ar trebui să amintim că, unul dintre cei care s-au format în această obște, este Întâistătătorul Bisericii noastre, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care a primit monahismul aici în Mănăstirea Sihăstria, avându-l ca părinte duhovnicesc și povățuitor pe părintele Cleopa Ilie, dar și ca sfătuitori pe părintele Paisie și părintele Ioanichie„, a relatat Preasfințitul Părinte Veniamin.

   La finalul cuvântului, Preasfinția Sa, a mulțumim ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei pentru binecuvântarea și delegarea sa de a săvârși Sf. Liturghie și Parastasul Cuvioșilor Părinți din Mănăstirea Sihăstria, dar și Preacuviosului Părinte Stareț Arhim. Arsenie Popa.

   De asemenea, Preacuviosul părinte Arhim. Arsenie Popa, starețul Mănăstirii Sihăstria, a mulțumit Preasfinției Sale pentru că a poposit pentru a doua oară în vatra monahală în calitatea sa de Episcop și i-a dăruit un tablou cu chipurile celor 3 mari duhovnici și una din noile apariții ale editurii mănăstirii „UN PRIDVOR AL RAIULUI, MĂNĂSTIREA SIHĂSTRIA”.

  La rândul său, Preasfințitul Părinte Episcop Veniamin a oferit Părintelui stareț Diploma de Onoare cu chipul Sf. Ier. Dionisie Erhan, ca semn de recunoștință și prețuire pentru merite deosebite în promovarea culturii și spiritualității creștine.

 

Foto Credit: Arhid. Marin Osoianu 

Biroul de presa al Episcopiei Basarabiei de Sud.

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img