Înaltpreasfințitul Părinte PETRU, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, Înaltpreasfințitul Părinte TEOFAN, Arhiepiscopul Iașilor, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Preasfințitul Părinte IGNATIE, Episcopul Hușilor și Preasfințitul Părinte VENIAMIN, Episcopul Basarabiei de Sud, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, au târnosit biserica din satul Medeleni, după care au săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie pe scena amenajată în curtea parohiei.
Răspunsurile la strană au fost oferite de Corala Mitropoliei Basarabiei care prin cântările melodioase au împodobit momentul liturgic. Alături, un grup psaltic din România a înfrumusețat cântarea liturgică din cadrul Sfintei Liturghii.
Încă de la primele ore ale dimineții, mulțimea de credincioși, de pe ambele maluri ale Prutului, au întâmpinat pe înalții ierarhi cu flori și în cântări, cu emoții copleșitoare și cu bucuria sărbătorii în suflet.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Petru a oferit CRUCEA MITROPOLIEI BASARABIEI, Darul Mitropolitului, mai multor Părinți care au susținut construirea bisericii parohiale: Preacuviosul Părinte Stareț Arhimandritul Hariton Negrea, Preacuvioșilor Părinți Protosingheli Casian Teoreanu și Justin și Preacucernicilor Părinți Constantin-Nichifor Hrestic, Daniel Tănăuceanu și Ștefan Mindea. De asemenea Părintelui Paroh Florin-Mihai Acatrinei i-a fost oferită aceeași distincție.
Oficialităților prezente și ctitorilor bisericii le-a fost oferite GRAMATE MITROPOLITANE, Ordinul “Ștefan cel Mare și Sfânt” printre care Domnului Primar Mihai Chirica, Primarul Municipiului Iași, respectiv Distincție de Vrednicie Domnului Deputat Boris Volosatîi.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit PETRU a primit din partea Domnului Primar al Municipiului Iași, Domnul Mihai Chirica, Diploma de Recunoștință și un album foto al Municipiului Iași.
Istoric al parohiei.
Satul Medeleni din raionul Ungheni a fost atestat documentar în anul 1490, într-un hrisov din epoca Bine credinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt. Conform datelor recensământului din anul 2014 în sat locuiau 573 de oameni. În sat nu există alte confesiuni, toţi fiind de credinţă ortodoxă.
Părintele Florin-Mihai Acatrinei a fost numit preot la Medeleni în anul 2018, luna mai, înlocuindu-l pe fostul paroh Serghei Pascari. Nectarie.
În parohia din Medeleni se află spre păstrare și închinare, prin sârguința părintelui paroh, părticele din moaștele Sfinților ocrotitori ai parohiei: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Sfântul Ierarh Nectarie de Eghina.
Scurtă explicare a rânduielii sfințirii bisericii.
Sfințirea bisericii își are prototipul în Vechiul Testament, în sfințirea cortului și apoi a templului. Chiar primii oameni, în dorul lor de Dumnezeu și în intenția de a intra în comuniune cu El, căutau locuri de închinare și de aducere a jertfei (Fac.4,4). Mărturii cu privire la originea sfințirii bisericii le găsim în Vechiul Testament, unde citim că Dumnezeu a poruncit lui Moise să ridice un locaș sfânt, și El va locui în mijlocul lor (Ieș.24,8). Ascultând porunca lui Dumnezeu, Moise face cortul și, ungându-l cu untdelemn sfințit, îl sfințește pe el și toate lucrurile lui (Num. 7,1). Tot în Vechiul Testament citim că Solomon a zidit templul din Ierusalim și l-a sfințit, sărbătorind împreună cu tot poporul, în adunarea mare, timp de 14 zile (III Regi 8, 65-66).
În creștinism însă problema sfințirii bisericilor este strâns legată de cea a existenței însăși a locașurilor de cult, de originile creștinismului, de altarele și bisericile rezervate exclusiv și definitiv oficierii Sfintei Liturghii.
E știut că, la început, creștinii au folosit pentru adunările lor liturgice casele particulare, cum era, de exemplu, casa Mariei, mama Sf. Marcu. Unele dintre acestea au devenit, cu timpul, biserici adevărate. Biserici propriu-zise, în sensul de azi al cuvântului, construite anume de creștini în acest scop, încep să apară din a doua jumătate a sec. al II-lea înainte de Hristos. Primele mărturii istorice despre o ceremonie solemnă a sfințirii bisericii le aflăm la Eusebiu de Cezareea, care descrie, într-un stil emfatic, procesiunile care au avut loc cu prilejul sfințirii catedralei din orașul Tyr, la care el a luat parte personal, în anul 314, și a sfințirii bisericii Învierii Domnului din Ierusalim în anul 335.
Cât privește așezarea moaștelor sfinților, avem dovezi că încă din epoca persecuțiilor, adică înainte de sec. al IV-lea, orice biserică se clădea pe mormântul unui martir sau se mutau moaștele sub altarul noii biserici.
O altă parte esențială a slujbei sfințirii bisericii, despre care avem mențiuni de la sfârșitul sec. al IV-lea sau începutul celui următor în „Testamentum Domini”, este ungerea cu Sfântul Mir a Sfintei Mese și a altarului. Cam în aceeași perioadă, ritualul este atestat și de Dionisie Pseudoareopagitul în lucrarea sa „Despre ierarhia bisericească”.
Încetul cu încetul, în jurul acestor două elemente s-au adăugat o serie de rugăciuni și rânduieli, care duc, până în secolele VIII-IX, la cristalizarea unui ritual destul de dezvoltat, găsit în cele mai vechi manuscrise de rit bizantin, ca de exemplu: Codicele Barberini (VIII-IX), Codicele Bessarionis (XI-XII), Codicele Allatianus (XIII).
Rânduiala actuală a sfințirii bisericii este una dintre cele mai frumoase slujbe ortodoxe, prin mulțimea ceremoniilor, prin numărul mare de psalmi și pericope din Vechiul sau Noul Testament care se citesc, prin mulțimea invocărilor și a doxologiilor în cinstea Sfintei Treimi, prin frumusețea rugăciunilor și prin profunzimea simbolismului fiecărei mișcări.
Un fragment din rugăciunile prin care arhiereul invocă puterea lui Dumnezeu pentru a sfinți noul locaș: ”Dumnezeule, Cel fără de început și veșnic…auzi-ne pe noi păcătoșii, rugămu-ne Ție și trimite pe Sfântul Duh Cel închinat și atotputernic și sfințește locașul acesta. Umple-l pe el de lumina cea veșnică, și-l alege pe locaș plăcut Ție, fă-l pe el scaun slavei Tale, împodobește-l pe el cu dumnezeieștile Tale daruri cele mai presus de lume, fă-l pe el a fi liman celor înviforați, lecuire patimilor, scăpare bolnavilor, gonire dracilor. Să fie ochii Tăi deschiși către el ziua și noaptea, și urechile Tale luând aminte spre rugăciunile celor ce cu frică și cu smerenie intră în el și cheamă preacinstitul și de mare cuviință numele Tău. Și oricâte vor cere, Tu vei auzi în cer, sus, și vei face milă și milostiv vei fi lor…” (Arhieraticon)
Citind arhiereul cele două rugăciuni, se aduc aromatele, care simbolizează miresmele aduse pentru ungerea Mântuitorului înainte de îngropare, iar prin proprietatea lor de a se lipi închipuie dragostea și unirea lui Hristos cu noi pentru totdeauna. Apoi sunt așezate Sfintele Moaște sub Sfânta Masă, arătând că Biserica are ca temelie mai întâi jertfa Mântuitorului Iisus Hristos, apoi jertfa sfinților și a martirilor care au urmat căile Lui și care ne cheamă și pe noi să ne dăruim toată viața lui Hristos, Bisericii și aproapelui nostru.
La jertfa lui Hristos și a martirilor se adaugă jertfa credincioșilor care cu dragoste și cu mărime de suflet contribuie la ridicarea și împodobirea locașurilor de cult, alăturându-se și ei pleiadei de ctitori, binefăcători și închinători ai sfintelor biserici și mănăstiri, deschise de șirul împăraților, voievozilor și boierilor creștini. Urmează unul din momentele esențiale ale sfințirii bisericii, și anume ungerea cu Sfântul Mir a mesei, rânduială care conferă Sfintei Mese toată puterea sfințitoare și o face izvor de sfințenie și altar vrednic de a se aduce pe el jertfa cea fără de sânge a Domnului nostru Iisus Hristos.
Sfânta Masă, așa cum zice Sf. Simeon al Tesalonicului, „închipuie mormântul lui Hristos și Taina cea prin Patimă, întru care se săvârșește Jertfa cea vie în toată lumea și ca un Dumnezeu Se odihnește pe dânsul Mântuitorul, iar ca om se jertfește” .
Articol redactat de Părintele Arhidiacon Constantin Olariu.
