Ultimele știri

Sfințirea Bisericii din Gara Rediu Mare: Un moment de bucurie pentru comunitate

Parohia din Gara Rediu Mare a sărbătorit momentul mult așteptat al sfințirii bisericii, duminică, 8 octombrie 2023, într-un cadru solemn și binecuvântat. Înaltpreasfinţitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor, împreună cu Preasfințitul Antonie, Episcopul de Bălţi, au săvârșit slujba de sfințire a bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin și mama sa Elena” din satul Gara Rediu Mare, comuna Grinăuţi, raionul Ocnița (paroh, PC Preot Ghenadie Goncear).

Această zi deosebită a fost marcată și de oficierea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii în noul lăcaș sfânt.

În hrisovul de sfințire al bisericii se regăsesc cuvinte pline de semnificație: „Piatra de temelie pentru noua biserică a fost pusă în data de 7 august 2014, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor. Vrednicul de pomenire preot Sandu Constantin, trecut la cele veșnice în data de 29 martie 2015, a reușit să ridice zidurile noului sfânt locaș din blocuri de piatră calcaroasă – cotileț, până la geamuri.

După trecerea la cele veşnice a părintelui Sandu Constantin, vrednicul de pomenire preot Alexandru Argatu, din Boroaia, județul Suceava, (trecut la cele veșnice în data de 11 august anul 2020) a trimis, în data de 21 noiembrie 2015, la Gara Rediu Mare, pe părintele Mihai Popa, un ucenic de-al sfinției sale, ca să ia cunoștință de starea lucrurilor la fața locului (făcând măsurările cuvenite), pentru a putea continua ridicarea sfântului locaș.

Astfel, cu ajutorul direct al părintelui Alexandru Argatu, lucrările de construcție ale bisericii din Gara Rediu Mare au continuat. Ridicarea sfântului locaș a fost supravegheată cu multă atenție, dăruire și implicare, de către părintele Mihai Popa, coordonator al lucrărilor de construcție, fiind doamna Violeta Coșuleanu.

Construcția bisericii a fost finalizată în anul 2016, sub îndrumarea părintelui Preacuviosul Părinte Veniamin (Vladimir) Gaiţ, trecut și el la Domnul în data de 19 iulie 2021. Între anii 2017-2018, sfântul locaș a fost împodobit cu o pictură plină de însemnătate, iar sculptura catapetesmei a fost realizată de către părintele Alexandru Argatu”.

După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfinţitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor, alături de Preasfințitul Antonie, Episcopul de Bălţi, au adus sincere mulțumiri tuturor celor care s-au implicat cu dăruire și jertfă în realizarea acestor lucrări sfinte. Distincții de vrednicie au fost înmânate clerului și credincioșilor care au contribuit substanțial la înălțarea bisericii.

Această sfințire reprezintă o sărbătoare duhovnicească deosebită pentru credincioșii din Gara Rediu Mare și pentru întreaga comunitate a credincioșilor din zonă, marcând o nouă binecuvântare pentru toți cei care vor căuta în acest loc alinare și liniște duhovnicească.

Galeria foto completă poate fi accesată pe pagina de Facebook a Episcopiei de Bălți:

Sursă: Biroul de presă al Episcopiei de Bălți

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img