Ultimele știri

Sărbătoarea Sfintei Treimi, punte între credință și cultură prin binecuvântarea ÎPS Părinte Mitropolit Petru

Încă de la primele ore ale dimineții, Înaltpreasfinția Sa a fost așteptat, în curtea liceului, de copii, de părinții slujitori, dar nu în ultimul rând de o parte din cadrul didactic în frunte cu domnul director, fondator și scriitor, Aurelian Silvestru.

După Sfânta Liturghie Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit, împreună cu părinții slujitori, în prezența cadrelor didactice și a unor elevi, a săvârși o slujbă de TeDeum pentru încheierea anului școlar.

Părintele Ioan Cosoi, pentru activitatea sa didactică, învățătorească, de părinte slujitor în mijlocul elevilor, dar și pentru implicarea activă în cadrul sectorului social Diaconia, a fost decorat de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Petru cu Darul Mitropolitului, Crucea Mitropoliei Basarabiei.

Despre Sfânta Treime.

O învățătură concentrată despre Sfânta Treime aflăm din Simbolul de Credință (Crezul) în care mărturisim că credem „întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului…, şi întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii…, şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit…”

Pentru alcătuirea acestui învățături, Sfinții Părinți au plecat de la arătările și descoperirile Sfintei Treimi din Vechiul și Noul Testament.

În Vechiul Testament.

Înainte de a-l crea pe Adam, Dumnezeu a spus: „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră”(Facere 1, 26).

Înainte de alungarea primilor oameni din Rai, a spus: „Iată că Adam s-a făcut ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul” (Facere 3, 22).

La amestecarea limbilor celor ce voiau să construiască Turnul Babel, Dumnezeu a zis: „Să Ne pogorâm şi să amestecăm limbile lor”(Facere 11, 7).

La stejarul din Mamvri, Preasfânta Treime S-a arătat sub chipul a trei Îngeri lui Avraam (Facere 18).

În cântarea întreită a îngerilor din jurul Tronului dumnezeiesc, din vedenia lui Isaia se zice: „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot” (Isaia 6, 3), adică se repetă „Sfânt” de trei ori.

În Noul Testament.

La Buna Vestire, arhanghelul îi spune Sfintei Fecioare Maria: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul Care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca 1, 35).

La Botezului Domnului, când Fiul lui Dumnezeu Se botează în Iordan de către Ioan, Duhul Sfânt Se pogoară în chip de porumbel, iar Tatăl mărturiseşte din cer, zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit” (Matei 3, 16-17).

Sfânta Treime este mărturisită atunci când Mântuitorul Hristos îi trimite pe ucenici la propovăduire, zicându-le: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei 28, 19).

Învăţătura despre Sfânta Treime era propovăduită şi de către Sfinţii Apostoli. Sfântul Ioan Evanghelistul spune lămurit: „Trei sunt Care mărturisesc în cer: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh şi Aceştia Una sunt” (1 Ioan 5, 7).

Sfântul Apostol Pavel, îi binecuvintează pe corinteni prin cuvintele: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni 13, 13).

Sfinţii Părinţi şi teologii Bisericii au explicat, în scrierile lor, învăţătura creştină ortodoxă despre Sfânta Treime: Tatăl este nenăscut, Fiul este născut din veci din Tatăl, iar Duhul Sfânt purcede din veci din Tatăl.

 

Despre Liceul Prometeu.

Liceul Prometeu este prima instituție preuniversitară privată din Republica Moldova, încă din anul 1991, care pe teritoriul ei a fost ridicată o Biserică Ortodoxă. Încă din primele zile de după deschidere, în planul de învățământ, a fost introdusă o oră de religie pe săptămâna.

O altă particularitate inovatoare a Liceului Prometeu a fost angajarea (prin detașare) a unor cadre didactice din România – fapt ce a contribuit la modernizarea procesului educațional și la integrarea celor două sisteme de învățământ în temeiul unui vast schimb de experiență realizat, inclusiv, prin numeroase parteneriate didactice.

În programa de învățământ a liceului sunt introduse anumite puncte foarte importante care de fapt constituie statutul instituției, înregistrat și avizat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, printre acestea:

– dezvoltarea multilaterală a personalităţii copilului, a capacităţilor sale fizice şi spirituale la nivelul unui potenţial maximal;

– formarea conştiinţei şi identităţii naţionale, promovarea valorilor general-umane şi a aspiraţiilor de integrare europeană a societăţii;

– cultivarea respectului pentru drepturile şi libertăţile omului, indiferent de apartenenţa lui etnică, de provenienţa socială şi atitudinea sa faţă de religie;

– stimularea şi dezvoltarea aptitudinilor creatoare (generale şi a celor speciale);

– pregătirea copilului în spiritul moralei creștin-ortodoxe, a înţelegerii, toleranţei și prieteniei între toate popoarele şi grupurile etnice, naţionale şi religioase;

– cultivarea necesităţii de a munci pentru binele poporului şi al celui personal, a stimei faţă de cei care produc bunuri materiale şi spirituale;

– educarea respectului faţă de părinţi, faţă de identitatea naţională, limba română şi valorile culturale ale poporului român, precum şi faţă de cultura şi tradiţiile altor civilizaţii;

– cultivarea responsabilităţii faţă de mediul înconjurător, formarea conştiinţei ecologice;

– asigurarea unei pregătiri fizice multilaterale, formarea necesităţii de practicare a culturii fizice şi sportului pe parcursul întregii vieţi;

– educarea competenţelor de comunicare în două sau mai multe limbi străine;

– educarea competenţelor antreprenoriale şi a spiritului de iniţiativă;

– inocularea necesităţii de a se perfecţiona şi a învăţa pe parcursul întregii vieţi.

 

Articol redactat de Părintele Diacon Constantin Olariu.

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img