Ultimele știri

PS Veniamin: “Să ne înălțam mintea la Dumnezeu și să fim cu inima bună, să primim pe Cel care Se naște și ne mântuiește de păcat”

În Duminica dinaintea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului), Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Mănăstirea Sfânta Treime din Cahul, alături de un sobor de preoți și diaconi.

Înainte de Sfânta Liturghie, Preasfinția Sa a citit tuturor credincioșilor prezenți Rugăciunea de iertare a păcatelor celor de voie și celor fără de voie.

Făcând referire la pericopa evanghelică de la Sfântul Apostol și Evanghelist Matei, Ierarhul a explicat de ce Sfântul Evanghelist Matei prezintă în primul capitol genealogia Mântuitorului sau Cartea neamurilor lui Iisus Hristos.
Evanghelia de astăzi ne prezintă pregătirea poporului ales pentru primirea lui Mesia, arătând că toate generațiile erau în așteptarea Mântuitorului. Pregătirea generațiilor pentru primirea Mântuitorului în lume s-a făcut în mod treptat, iar prorocii insuflați de Duhul Sfânt au prezis că El Se va naște din seminția lui David. În pericopa Evanghelică sunt prezentate cele trei perioade importante și personalitățile care au marcat fiecare epocă din cele 42 de generații, 14 generații până la David, 14 până la robia în Babilon și 14 până la Nașterea lui Iisus. În genealogia Mântuitorului sunt amintite și numele a trei femei de alt neam, întrucât toate neamurile sunt chemate la mântuire. Prorocii au prevăzut și au prezis că Mesia Se va naște dintr-o Fecioară (Isaia 7, 14), în Betleemul Iudeii, va merge în Egipt și va locui în Nazaret. În El se împlinesc toate Scripturile, El unește cerul cu pământul și ne mântuiește, chemându-ne la Sine. Enumerarea generațiilor are drept scop arătarea neamului din care se naște ca Om Mesia, precum și realitatea întrupării Fiului lui Dumnezeu. De asemenea, Preasfinția Sa arată în cuvântul de învățătură că Sfântul Evanghelist Matei prezintă detalii legate de împrejurările și locul nașterii, de încredințarea pe care a avut-o dreptul Iosif, logodnicul Mariei. Iosif, fiind înștiințat de îngerul Domnului: „Cine este Cel care S-a născut din Fecioara Maria?”, a ocrotit-o cu multă grijă și atenție, fapt prezentat în cântările de la Vecernie.
Postul Nașterii Domnului ne amintește de postul ținut de Moise înainte de primirea Legii, dar noi nu primim Legea, ci pe dătătorul Legii. Să ne înălțam mintea la Dumnezeu și să fim cu inima bună, să primim pe Cel care Se naște și ne mântuiește de păcat
„.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a îndemnat credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie să întâmpine cu bucurie și nădejde Nașterea Mântuitorului, i-a felicitat cu ocazia Sărbătorii Nașterii Domnului, îndemnându-i să-L primească pe Domnul care Se naște în casa noastră, să vestească prin colind bucuria Nașterii și să păstreze tradițiile frumoase legate de acest praznic. 
De asemenea, în semn de prețuire frățească și binecuvântare, a dăruit mănăstirii o icoană cu chipul Domnului nostru Iisus Hristos și un Ceaslov Mare pentru strana obștii monahale, a oferit daruri copiilor și a împărțit iconițe tuturor celor prezenți.

Foto Credit: Diomid Guja, Pr. Ioan Ciobanu

Biroul de presă al Episcopiei Basarabiei de Sud.

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img