Ultimele știri

PS Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a slujit Sfânta Liturghie, la hramul parohiei Medeleni-Ungheni

   Sfânta Liturghie a fost săvârșită în altarul de vară, amenajat lângă biserică. Preasfinția Sa a fost înconjurat de un frumos sobor preoțesc și diaconesc, din care au făcut parte și Preacuviosul Părinte Protosinghel Casian Teoreanu, PC Protoiereu Andrei Bucliș – Secretarul Mitropoliei Basarabiei și alți clerici de pe ambele maluri ale Prutului. La Sfânta Slujbă a fost prezentă și Preacuvioasa Maică Stavrofora Justina Bujor – Stareța Mănăstirii Paltin – Petru Vodă iar răspunsurile la strană au fost date de corul maicilor sfintei mănăstiri.

    În cuvântul rostit la finalul Serviciului Divin, Preasfinția Sa a făcut o incursiune în viața Sf. M. Mc. Gheorghe, care „a ales să se închine Împăratului Nemuritor, în detrimentul promisiunilor goale ale unui împărat muritor, chiar și cu prețul vieții sale”.

    Cu referire la reprezentarea iconografică a Sfântului Gheorghe care omoară  balaurul, Preasfințitul Părinte Veniamin a menționat că unul din înțelesurile acesteia este că: Omul poate să biruiască ideologia timpului lui, dacă știe să-L cheme pe Hristos în ajutorul lui și să rămână statornic”.

 

Să medităm mai mult, la scopul vieții noastre pe pământ și la felul în care trebuie să petrecem pentru ca să plăcem lui Hristos și să fim împreună cu El în veșnicie”

 

    „Sfântul Gheorghe este prăznuit în fiecare an în data de 23 aprilie(6 mai). E un anotimp frumos acesta al primăverii când, iată, natura învie și ne cheamă să ne bucurăm de tot ce a creat Dumnezeu pentru noi și, în același timp, să medităm mai mult, la scopul vieții noastre pe pământ și la felul în care trebuie să petrecem pentru ca să plăcem lui Hristos și să fim împreună cu El în veșnicie. De aceea, și în pericopa Evanghelică citită azi, care ne amintește despre cuvintele Domnului care a spus că, în lumea aceasta trebuie să trecem prin necazuri, trebuie să trecem prin suferință, dar aceasta se va întâmpla, zice Domnul pentru că, și El a pătimit și toți cei care-L urmează pe El trebuie să pătimească, pentru ca să se slăvească numele lui Dumnezeu.

Vedeți, dacă în vremea respectivă, la începutul secolului al IV-lea, erau foarte mulți păgâni, sau necreștini, în vremurile noastre, aproape toți sunt botezați, însă nu fac faptele credinței. Și, am ajuns chiar, uneori, să fim persecutați de cei care sunt creștini ca si noi, sau botezați. Cei care au o anumită vârstă, știu cât de dificil a fost în perioada comunistă când, cei care erau cu adevărat mărturisitori ai credinței, erau marginalizați; lucru care se mai întâmplă și astăzi, pentru că ei nu plăceau oamenilor, ci plăceau lui Dumnezeu.

    Mă duc cu gândul astăzi, la persecuțiile creștinilor din Orient unde creștinii sunt omorâți pentru că-și mărturisesc credința; unii sunt împușcați, altii sunt decapitați, altii sunt torturați … numai ca să treacă la Islam sau să se închine zeilor lumii acesteia, fie că este vorba de plăcerile trupești, fie că vorba de alte forme de plăcere, însă prea puțini sunt cei care vor să se închine, cu adevărat, lui Hristos. Uită lumea aceasta, că ea a fost făcută de Dumnezeu iar omul, care a fost creat de Dumnezeu, care a fost creat ca să fie în comuniune cu Creatorul lui, nu ca să se răzvrătească împotriva Creatorului, prin tot felul de acțiuni să se îndepărteze de Dumnezeu.

   În același context, Episcopul Basarabiei de Sud, a ținut să aprecieze activitatea părintelui Florin-Mihai Acatrinei, în parohia Medeleni, care într-un timp foarte scurt, a transformat radical în bine, întreaga comunitate:

În această zi a pomenirii Sfântului Gheorghe, Mă bucur că dumneavoastră, credincioșii din Medeleni, și nu numai, ați venit astăzi ca să fim împreună la Sfânta Liturghie. Mă bucur că iată, prin străduința și hărnicia părintelui paroh, a familiei sale și a multor prieteni, aici la Medeleni, într-o perioadă scurtă de timp, s-au făcut lucruri minunate.

 Această casă a căpătat o altă înfățișare și a devenit casa Dumnezeu. A devenit loc de rugăciune și, în ciuda vremurilor în care trăim, când, cei mai mulți, sunt descurajați și vor să plece din țară, părintele Florin a venit de peste Prut ca să ne arate că se poate face ceva dacă noi suntem harnici, dacă noi avem credință în Dumnezeu și dacă noi suntem uniți în ceea ce facem. De aceea, m-a bucurat foarte mult, să văd lucrarea duhovnicească a părintelui, pe care am apreciat-o și o apreciez foarte mult. Noi avem suflet și căutăm pe Dumnezeu cu adevărat acolo unde găsim un om al lui Dumnezeu, indiferent de distanță, mergem acolo pentru că vrem să ne împărtășim de rugăciunea omului lui Dumnezeu, de binecuvântarea lui, de harul pe care-l are de la Hristos și, în același timp, să ne întoarcem acasă cu inimile pline de har și de bucurie, așa cum simțiți și dumneavoastră de fiecare dată când veniți aici.

 

Înțelepciunea și harul nu se măsoară cu anii, ci se măsoară cu faptele”

    Îl felicităm pe părintele că, iata azi se împlinesc trei ani de când a venit aici, în parohia aceasta. N-au trecut prea mulți ani, însă știm că înțelepciunea și harul nu se măsoară cu anii, ci se măsoară cu faptele. Văzând faptele, putem să apreciem și credința, dar și stăruința, și hărnicia părintelui. Mă bucur că, în această perioadă, părintele a adus multe lucruri frumoase de dincolo de Prut și ortodoxia românească începe să prindă rădăcini aici acasă, în Basarabia, pentru că noi, ne-am născut în acest spațiu românesc și vrem să rămânem în acest spațiu.

    Mă bucur că părintele Florin și-a însușit din virtuțile Sfântului Gheorghe prin păstrarea dreptei credințe, un lucru foarte important pe care trebuie să îl facem și noi, în orice împrejurare, pentru că sunt momente în care noi, foarte ușor, ne lepădăm de Hristos, prin faptele noastre… De asemenea, apreciem curajul părintelui de a veni în Basarabia și a se apuca să facă o biserică. Câți mai sunt astăzi care vor să facă o casă? … Ar trebui să mergem înainte cu mult curaj pentru că, numai când avem curaj, Dumnezeu sporește lucrarea noastră pentru a face ca toate să fie bune.

    În acest context, sub ocrotirea Sf Gheorghe, părintele care s-a angajat într-o lucrare frumoasă, cu nădejdea că Dumnezeu il va ocroti și îi va da putere ca să ducă la bun sfârșit lucrarea pe care și-a propus-o, pe care a început-o aici în parohia Medeleni”- a conchis ierarhul Mitropoliei Basarabiei.

    De asemenea Preasfinția Sa a adresat mulțumiri Înaltpreasfințitului Mitropolit Petru, pentru binecuvântarea, de a fi în mijlocul comunității din Medeleni în această zi.

    La rândul său, părintele Florin, a ținut să aducă mulțumiri: “Bunului Dumnezeu, pentru această binecuvântată zi, Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Petru pentru că a acordat această binecuvântare frumoasă Preasfințitului Părinte de a fi astăzi în mijlocul nostru. Preasfinția Voastră vă mulțumim că nu ne uitați în rugăciunile Preasfintei voastre și ne sunteți alături”. De asemenea Preacucernicia sa a adus mulțumiri tuturor enoriașilor, ctitorilor și binefăcătorilor care i-au fost alături la realizarea lucrărilor frumoase din parohie.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img