Marţi, 8 noiembrie 2016, ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din satul Hârbovăţul Nou, raionul Anenii Noi (preot paroh Victor Bejan), cu ocazia sărbătorii hramului acestui sfânt locaş.
În cuvântul rostit după Sfânta Liturghie, PS Antonie s-a referit la viaţa primilor creştini, persecuţiile la care au fost supuşi aceştia şi la viaţa Sfântului Dimitrie.
Între altele, PS Antonie a spus: „Sfântul Dimitrie rămâne un model de mărturisire a credinţei creştine pentru creştinii din toate timpurile. Credinţa în Hristos a fost mai puternică decât dorinţa de aşi păstra viaţa. Viaţa fără Hristos nu prezenta nimic pentru sfântul Dimitrie. Vieţuirea omului fără Lumina lui Hristos nu are sens. Acest adevăr l-a înţeles Dimitrie. Nici un rang lumesc, nici o promisiune de mărire, nu i-a putut clătina credinţa în Hristos. A mărturisit până la moarte pe Cel care este Cale, Adevărul şi Viaţa pentru fiecare creştin”.
PS Antonie a vorbit şi despre activitatea părintelui Victor, care prin activitate jertfelnică a ridicat sfântul locaş din Hârbovăţul Nou şi se străduieşte să zidească sufletele oamenilor, ajutându-i să fie mai buni, mai darnici, mai milostivi.
Soborul de slujitori a înălţat un Te-Deum pentru sănătatea părintelui paroh, a păstoriţilor săi şi a binefăcătorilor sfântului locaş din Hârbovăţul Nou.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, PS Antonie l-a decorat pe domnul Tudor Maftei, epitropul comunităţii din Hârbovăţul Nou, cu distincţia Mitropoliei Basarabiei „Crucea Mitropoliei Basarabiei pentru mireni”, pentru contribuţie substanţială la organizarea comunităţii din Hârbovăţul Nou şi la înălţarea sfântului locaş. Mai mulţi creştini au primit distincţii de vrednicie pentru implicarea activă în viaţa parohială. Preasfinţia Sa a mulţumit tuturor celor care ajută la amenajarea sfântului locaş.
PS Antonie a felicitat cu ocazia sărbătoririi zilei onomastice pe toţi care poartă numele de Dumitru sau Dumitriţa şi derivatele din aceste nume. Fiecare creştin, prezent la Sfânta Slujbă, a primit de la ierarhul Mitropoliei Basarabiei câte o iconiţă.
Părintele Victor a mulţumit Preasfinţiei Sale pentru vizită şi binecuvântare arhierească în zi de hram, invitându-l pe ierarhul Mitropoliei Basarabiei să mai vină în mijlocul comunităţii din Hârbovăţul Nou şi cu alte ocazii.
Istoric: Părintele Victor Bejan a fost numit preot la Hârbovăţul Nou în primăvara anului 2011. La acel moment pereţii sfântului locaş erau ridicaţi până la centura de sus. Satul Hârbovăţul Nou fiind o localitate mică (numărând puţin peste o sută de case), nu putea suporta o povară atât de grea – ridicarea unui sfânt locaş. În aceste condiţii părintele a fost nevoit de unul singur să caute bani pentru continuarea construcţiei. Cea mai mare parte din bani, părintele Victor i-a strâns în piaţa din Anenii Noi, unde a stat în frig şi în ploaie, adunând câte un leu, astfel încât, în timp de un an şi ceva, s-a reuşit să se facă lucrări importante încât să se poată oficia sfinte slujbe. Pentru jertfa depusă la ridicarea sfântului locaş, în anul 2013, de sărbătoarea hramului, Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru l-a gratificat pe părintele Victor cu două distincţii bisericeşti: „Bederniţa” şi „Crucea aurită”.
Hramul din anul 2016 a fost al cincilea hram sărbătorit în noua biserică. Împreună cu PS Antonie au coliturghisit: PC preot Mihail Câşlaru, paroh al bisericii „Sfinţii Martiri Brâncoveni” din oraşul Căuşeni, PC preot Mihail Tătaru, paroh al bisericii „Sfinţii Martiri Brâncoveni” din oraşul Ialoveni, PC preot paroh Serghei Ceban, paroh al bisericii „Naşterea Maicii Domnului” din localitatea Ucrainca, rn. Căuşeni şi PC preot Victor Bejan, parohul bisericii Hârbovăţul Nou.
Cu un cuvânt de felicitare, către foştii săi păstoriţi, a venit şi părintele Mihail Tătaru, paroh al bisericii „Sfinţii Martiri Brâncoveni” din oraşul Ialoveni, care a păstorit la Hârbovăţul Nou înainte de a veni aici părintele Victor. Părintele Mihail a dăruit comunităţii din Harbovăţul Nou o icoană.
Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei