Ultimele știri

PS Antonie a participat la slujba de sfinţire a bisericii Schitului „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” de pe Movila lui Burcel

În ziua de luni, 28 mai 2018, de Sărbătoarea Sfintei Treimi, Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcop ales de Bălţi, la invitaţia Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor şi părintelui stareţ arhimandritul Ştefan Guşă, a participat, la slujba de sfinţire a bisericii Schitului „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” al Mănăstirii „Sfântul Ştefan cel Mare” Codăieşti – Movila lui Burcel, Protopopiatul Vaslui, judeţul Vaslui. Slujba a fost oficiată de către Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi.

PS Ignatie a explicat cu acest prilej principalele momente ce alcătuiesc rânduiala sfinţirii unei biserici.

În cadrul Sfintei Liturghii, ce a urmat imediat după sfinţirea bisericii, cuvântul de învăţătură a fost rostit de Preasfinţitul Părinte Antonie, care a evidenţiat faptul că Duhul Sfânt modelează fiinţa omului şi îi curăţă sufletul de păcat.

PS Ignatie a oferit la final o diplomă de vrednicie arhimandritului Ştefan Guşă, stareţul Mănăstirii Movila lui Burcel, pentru coordonarea lucrărilor de construcţie a bisericii, iar Preasfinţitul Antonie i-a dăruit părintelui stareţ o candelă, ca simbol, în care „să ardă untdelemn ca jertfă adusă lui Dumnezeu pentru refacerea unităţii poporului român”.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img