Întâmpinat cu flori, pâine și sare, de creștinii îmbrăcați în portul tradițional local, conform obiceiului strămoșesc, ÎPS Petru a apreciat efortul depus și spiritul organizatoric de care a dat dovadă Părintele Paroh Grigore Mihai, împreună cu doamna preoteasă, care au reușit să construiască o comunitate foarte unită, în scurtul timp de când au preluat parohia.
Soborul compus din preoții bisericilor din împrejurimi, din diaconi și cântăreți, în frunte cu PC Părinte Vasile Alcaz, Protopop de Ungheni, a fost completat de prezența autorităților publice locale și a binefăcătorilor parohiei, care au contribuit la realizarea lucrărilor de reparație și de înfrumusețare a lăcașului de cult. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala Mitropoliei Basarabiei „Gavriil Muzicescu”.
În momentul împărtășirii clericilor, cuvântul de învățătură adresat celor prezenți a fost rostit cu binecuvântarea ÎPS Petru de Părintele Consilier Gabriel Gherasă, care a evidențiat importanța rugăciunii stăruitoare comune făcute în cadrul familiei creștine de toți membrii ei. ”Dumnezeu aude toate rugăciunile noastre, dar problema e că nu știm să avem suficientă răbdare încât să așteptăm răspunsul sau ajutorul Lui.”
”Drepții Ioachim și Ana, Părinții Maicii Domnului, sunt pomeniți și slăviți de noi la toate slujbele bisericești pentru exemplul lor de smerenie, nădejde neclintită, dragoste și de așteptare îndelungată. Deși aveau o viață sfântă, au fost nevoiți să stăruiască în rugăciune nu un ceas, nu o zi, ci tomai 50 de ani, pentru ca Milostivul Dumnezeu să le trimită binecuvântarea de a avea un copil, măcar la bătrânețe”, a menționat Părintele Gabriel.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, Ierarhul s-a adresat celor prezenți cu un cuvânt de învățătură cu precădere la rolul unității creștinilor dintr-o parohie, apreciind și menționând totodată efortul părintelui paroh și a creștinilor de a duce la bun sfârșit lucrările de înfrumusețare a bisericii. Astfel, pentru activitățile misionare, pastorale și organizatorice, Părintele Grigore a fost decorat cu dreptul de a purta Cruce aurită. De asemenea, decorați au fost și câțiva creștini implicați în activitățile gospodărești ale parohiei, în promovarea și apărarea identității naționale, sau a credinței ortodoxe strămoșești, cu Ordinul Ștefan cel Mare Gradul al III-lea, al Mitropoliei Basarabiei, respectiv cu Gramate Mitropolitane.
Părintele Paroh a mulțumit Părintelui Mitropolit pentru prezență, binecuvântări arhierești, sfaturi și ajutor. Aceleași cuvinte de mulțumire, recunoștință și apreciere au fost adresate de Domnul Sergiu Mărgărint, primarul din localitate, respectiv de Părintele Protoiereu Vasile Alcaz, Protopopul de Ungheni.
Înainte de agapa frățească, Înaltpreasfințitul Petru i-a rugat pe toți cei prezenți și i-a îndemnat să trăiască autentic învățăturile Ortodoxiei, să împlinească voia lui Dumnezeu ”cerând binecuvântare de la Domnul, să vă sfințiți viața, familiile și casele voastre, prin milostenie, dragoste, respect, jertfă și alte activități bineplacute lui Dumnezeu”.