Peste 300 de români de pe ambele maluri ale Prutului au participat vineri seară, 27 septembrie 2024, la premiera filmului documentar „Martirul Unirii – Sfântul Preot Mucenic Alexandru Baltaga din Basarabia”, realizat de televiziunea Patriarhiei Române, Trinitas TV. Evenimentul s-a desfășurat la Cinematograful Odeon din Chișinău și a adus împreună ierarhi, oficiali, profesori, cercetători și oameni de cultură.
Printre participanți s-au numărat Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei, Preasfințitul Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, domnul Adrian Dupu, secretar de stat în cadrul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, precum și profesori și cercetători de la Universitatea de Stat din Moldova. O prezență deosebită la eveniment a fost doamna Mariamna Lungu, nepoata părintelui Alexandru Baltaga, martirul comemorat prin acest film.
Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei, și-a exprimat recunoștința față de realizatorii documentarului: „Apreciez filmul acesta și ar fi bine să fie difuzat de mai multe ori, să îl poată vedea și cei care nu au avut posibilitatea să vină în seara aceasta aici. Vom mai avea canonizări, mai avem câțiva sfinți, ierarhi, care au pătimit și au făcut lucruri frumoase în timpul lor, în acele perioade grele, comuniste.”
La rândul său, Preasfințitul Veniamin a subliniat importanța filmului pentru memoria Bisericii Ortodoxe Române și a poporului român: „Prin acest film, televiziunea Trinitas ne readuce în istoria bisericii noastre, dar și a societății de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Ne pune în fața ochilor chipuri de martiri, chipuri de preoți vrednici, harnici, slujitori și devotați misiunii lor și ne cheamă să reflectăm la viața și slujirea lor, dar și să ne afirmăm mai ferm identitatea noastră, atât religioasă, cât și națională.”
Episcopul Basarabiei de Sud a menționat, de asemenea, că în viitorul apropiat, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române va analiza posibilitatea canonizării altor martiri de origine basarabeană: „În viitorul nu foarte îndepărtat, cu ajutorul lui Dumnezeu, Sfântul Sinod ia în calcul canonizarea și altor personalități basarabene, fie din rândul clericilor, fie din rândul monahilor. Mă bucur foarte mult că în calendarul bisericii noastre vom avea sfinți care au trăit în satele noastre și și-au dedicat viața slujirii lui Dumnezeu.”
Documentarul a fost realizat cu sprijinul financiar al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova și în parteneriat cu Mitropolia Basarabiei, Institutul de Istorie al Universității de Stat din Moldova și TVR Moldova, cărora le mulțumim.
Sfântul Preot Mucenic Alexandru Baltaga din Basarabia
Părintele Alexandru Baltaga a fost un susținător activ al ideii de unitate națională între românii de pe ambele maluri ale Prutului. La 27 martie 1918, a fost unul dintre deputații din Sfatul Țării care au votat Unirea Basarabiei cu România, fiind singurul cleric din acest for. Canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în luna iulie 2024, proclamarea festivă a canonizării sale va avea loc în anul 2025, în contextul Centenarului Patriarhiei Române.
Pentru cei care nu au putut participa la eveniment, documentarul va fi disponibil și pe platforma online martirulunirii.trinitas.tv începând cu sfârșitul acestei săptămâni.
Alte informații despre eveniment: