Pornind de la pericopa evanghelică citită în această duminică, care prezintă dialogul tânărului bogat cu Mântuitorul Iisus Hristos, ÎPS Petru a subliniat în predica sa, importanța dobândirii pe parcursul vieții a unei bogății netrecătoare și nestricăcioase, tinzând spre trăirea unei vieți desăvârșite și bineplăcute lui Dumnezeu.
”Idolatrizarea vieții egoiste, pline de sine, fundamentată pe setea de a obține cât mai multă avere, influență socială sau slavă deșartă, este păguboasă pentru sufletul plămădit după asemănarea lui Dumnezeu. Omul căzut din Rai, orbit spiritual de mândrie și lăcomie, este tentat mereu să adune comori și lucruri materiale vremelnice. Această agoniseală zadarnică, îl ține departe de adevărata preocupare și chemare pe care o are, aceea de a se afla într-o continuă comuniune și dialog cu Creatorul său.
Dar, Făcătorul cerului și al pământului, indiferent de gravitatea faptelor umane, își iubește făptura, și printr-o îndelungă chemare, o așteaptă să se întoarcă spre El și să-și pună nădejdea în grija și mila Lui. Această chemare se face simțită de fiecare suflet, manifestându-se printr-o căutare a sensului, a vocației, a menirii în această lume. Din păcate acest gol interior și sete de ”Ceva necunoscut”, menite să fie completate cu dragoste și credință în Dumnezeu, sunt adeseori substituite cu plăceri temporare și idealuri mincinoase. De aici apare și falsa nevoie de a călători, de a mânca, de a bea, de a câștiga, de a fuma și a altor multe patimi, mai mult sau mai puțin vătămătoare.
Astfel și în evanghelia de astăzi, Mântuitorul Hristos întâlnește un tânăr bogat aflat în aceeași suferință provocată de neîmplinire și căutare de sens, care Îl întreabă pe Iisus: ”Bunule Învățător, ce bine să fac ca să am viața veșnică?” (Matei 19, 16). Această întrebare de bun simț despre ”viața veșnică”, I-a plăcut lui Iisus, de aceea cu dragoste Îi enumeră câteva porunci ale iubirii față de aproapele pe care ar trebui să le păzească fiecare dintre noi. Surprinzător sau nu, tânărul păzise aceste legi încă din copilărie (Matei 19, 20). Cu toate acestea, el nu se putea împlini, fiind într-o criză de sens: ”Ce-mi mai lipsește?”.
Această dorință a lui de a afla ce îi lipsește pentru a dobândi viața de veci trebuie să o vedem ca pe o sete de desăvârșire sufletească. Iar Hristos, cunoscând inima și slăbiciunea lui pe deplin, îi oferă soluția necesară: ”Mergi, vinde tot ce ai, dă săracilor, și vei avea comoară în cer; și apoi, luând crucea, vino și urmează Mie.” (Marcu 10, 21). Lucru deloc ușor pentru o persoană bogată, dar mai mult decât atât, pentru o persoană care îmbrățișează pe deplin lumea materială, în dezavantajul lumii Cerești.
Cu alte cuvinte, Hristos Însuși a ținut să sublinieze că bogăția nu are nici o valoare, dacă nu este folosită spre ajutorul sufletului. Pe de altă parte, nu bogăția în sine, obținută prin mijloace cinstite, este un impediment al mântuirii, ci viața trăită în lăcomie. De aceea, Preaiubiților, Dumnezeu ne poate mântui pe toți, indiferent de starea materială pe care o avem, cu condiția să nu idolatrizăm și să acordăm lucrurilor lumești mai multă importanță decât sufletului nostru, care se va întoarce la El la timpul cuvenit.”
