Ultimele știri

ÎPS Petru: „Sfântul Vasile cel Mare – personalitate marcantă a creștinismului primar”

În data de 14 ianuarie 2017,  ziua prăznuirii  Tăierii împrejur cea după Trup a Domnului; și totodată prăznuirea Sf. Vasile cel Mare, Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiască Liturghie la biserica cu hramul „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din satul Inești, raionul Telenești(Preot paroh Protoiereu Mitrofor Vasile Canațui).

La sfârșitul serviciului divin ÎPS Petru a ținut o predică, în care a vorbit despre importanța și însemnătatea triplei sărbători, a praznicului Tăierii împrejur, despre rolul pe care l-a avut și îl are în continuare Sfântul ierarh Vasile cel Mare în viața bisericii noastre dar și referitor la  începutul  Anului Nou 2017, conform calendarului de stil vechi. Referindu-se la  personalitatea Sfântului Vasile cel Mare înaltul ierarh a menționat: „El a fost unul dintre pământenii care a trăit timpul la cea mai mare intensitate. A reușit să se detașeze de grijile acestei lumi și să se dedice, în totalitate slujirii Lui Dumnezeu. S-a îngrijit de toate categoriile de oameni: i-a îngrijit pe cei sărmani și neajutorați, creând centre de asistență socială pentru ei, celor interesați de studiul teologiei le-a lăsat în scris o mulțime de lucrări, învățături și tâlcuirii ale textelor biblice  și tot el este autorul Sfintei Liturghii care îi poartă numele și care se săvârșește doar de zece ori pe an și care  s-a săvârșit și astăzi. Acestea toate îl recomandă, pe Sfântul Vasile ca o personalitate reprezentativă a creștinismului din perioada secolului al IV-lea ”.

Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei l-a felicitat pe părintele paroh dar și pe cei prezenți care poartă numele de Vasile, Vasilica şi derivatele din aceste nume, cu ocazia sărbătoriri zilei onomastice.

Părintele  paroh  i-a mulţumit înaltului ierarh pentru vizită şi l-a invitat și cu alte ocazii în mijlocul comunității lor.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img