În Duminica a XII-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Paraclisul Mitropolitan din Chișinău, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile la strană au fost date de Corala Mitropoliei Basarabiei.
Cuvântul de învațătură a fost concentrat pe explicarea pericopei evangheliei și oferit de Părintele Arhidiacon Maxim Sturza, Consilier Mitropolitan în Relații cu Instituțiile Statului.
Desprindem din Evanghelia de astăzi mai multe învățături. Încă de la început Hristos ne dă exemplu de smerenie, nu așteaptă să fie lăudat sau măgulut, ci toată lauda care I se aduce Lui, El o întoarce către Dumnezeu (Matei 19,16). La întrebarea tânărului bogat adresată Mântuitorului “Ce bine să fac ca să am viață veșnică?” (Matei 19,16), Histos îi răspunde “dacă vrei să intrii în viaţă, păzeşte poruncile” (Matei 19,17). Atunci tânărul a întrebat: “care?”, iar Mântuitorul a răspuns citând poruncile principale din Vechiul Testament: “să nu ucizi, să nu fii desfrânat, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta și iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Matei 19, 18-19). Aceasta din urmă a fost adăugată de Hristos care a și primit un răspuns imediat: “Doamne acestea le-am păzit înca din copilăria mea” (Matei 19,20). Auzind acestea Iisus i-a zis: “Dacă vrei să fii desăvârșit, mergi, vinde averea ta, împarte-o săracilor și vei avea comoară în ceruri. Și apoi vino și urmează-Mi Mie” (Matei 19,21). Sfatul acesta a întristat pe tânărul bogat pentru că avea multe avuții (Matei 18,22), el nu a mai întrebat nimic, nu a mai căutat nici o explicație și a plecat. Hristos a respectat tăcerea lui, dar pentru faptul ca i-a dat sfatul cel mai bun a scos în evidență un lucru cunoscut: “Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în Împărăţia cerurilor. Şi iarăşi zic vouă că mai lesne este să treacă o cămilă prin urechile acului, decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu” (Matei 19, 23-24). Dar pentru a nu descuraja pe nimeni a adus o explicație: “La oameni aceasta e cu neputinţă, la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă” (Matei 19, 26).
Sfânta Evanghelie se termină cu o constatare dură și anume dificultatea intrării celor bogați în Împărăția cerurilor, dar și cu o speranță întărită prin faptul că la Dumnezeu totul este cu putință. Harul lui Dumnezeu desăvârșeste puterea limitată a omului. Potrivit Sfintei Tradiții, tânărul bogat, după o meditație lungă a cuvintelor Mântuitorului, de aproximativ un an de zile, a împlinit sfatul lui Iisus, a vândut averea sa, a împărțit-o săracilor și L-a urmat pe Iisus.
De la tânărul din evanghelie învățăm că sufletul omului este creat după Chipul lui Dumnezeu Cel veșnic și este în căutare permanentă a lui Dumnezeu. Nimic din această lume nu-l poate satisfice pe deplin, nimic din ceea ce este trecător nu-l poate opri din a căuta viața veșnică. Dar numai Dumnezeu poate oferi veșnicia, căci El este veșnic.
Hristos, prin tânărul din evanghelie, ne arată că nu e suficient să ne ferim din a face răul, ci fapta bună, iubirea nu numai față de Dumnezeu, dar și de aproapele, milostenia și smerenia ne duc la mântuire. Acest îndemn al milosteniei nu se referă doar la cei bogați, se referă la toți, căci pe lângă cele materiale milostenia noastră se arată prin cuvântul bun, prin fapta bună, printr-un sfat bun, rugăciune pentru aproapele, cuvânt de încurajare ș.a.
La final Înaltpreasfinția Sa a oferit o concluzie a învățăturilor desprinse din Evanghelia după Matei.
Prin toate acestea ne dăm seama că schimbarea nu este ușoară. Drumul spre mântuire este anevoios și implică multe sacrificii. Uneori ne întristăm crezând că totul este în zadar, dar să nu uităm că dragostea lui Dumnezeu este nemăsurată, iar El face ca toate să fie cu putiță pentru cei ce caută cu sinceritate viața veșnică și cer ajutor. Viața de veci nu e nimic altceva decât a-L cunoaște pe Dumnezeu, singur si adevărat, și pe Iisus Histos care a fost trimis spre mântuirea noastră. Acest lucru este posibil doar atunci când smulgem din inima noastră cele materiale și trecătoare și dăm sufletului, care este veșnic, cele necesare spre mântuire.
