Ultimele știri

ÎPS Părinte Petru a slujit în sobor de ierarhi la întronizarea noului Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.

   Duminică, 26 iulie, Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, a participat la slujba de întronizare a Înaltpresfințitului Calinic Botosăneanul ca Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, la catedrala Arhiepiscolală din Suceava, ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa de lucru din 21 iulie 2020.

   La Sfânta Liturgie au mai participat ÎPS Teofan, Arhiepiscopul Iașilor, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, ÎPS Calinic, Arhiepiscopul ales al Sucevei și Rădăuților, PS Ignatie, Episcopul Hușilor, PS Antonie, Episcop de Bălți, PS Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud și PS Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

    În cuvântul adresat credincioşilor prezenţi după citirea Sfintei Evanghelii, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan a vorbit despre esenţa lucrării arhiereşti, subliniind faptul că, bucuria oricărui ierarh sunt preoţii şi credincioşii din parohii, iar cununa acestuia – vieţuitorii sfintelor mănăstiri, dar și că taina Crucii îi este arhiereului „veşmânt permanent”. (sursa: Doxologia.ro)

    Pentru arhiereu, preoţii şi credincioşii sunt „fraţii săi iubiţi şi mult doriţi, bucuria şi cununa” sa (Filipeni 4, 1). Ei sunt angajaţi în aceiaşi luptă pentru Evanghelia Împărăţiei. La ei, arhiereul se raportează în mod special prin cuvintele: „Bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă” (Filipeni 4, 4). Stăruinţa arhiereului în rugăciune şi lucrare este aceea ca „pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile” credincioşilor şi „cugetele lor, întru Hristos Iisus” (Filipeni 4, 7) […]. Ca prim monah între monahii şi monahiile eparhiei, arhiereul este primul la ascultare, sărăcie şi curăţie, primul la rugăciune, jertfă, cuget duhovnicesc. Arhiereul se adresează vieţuitorilor sfintelor mănăstiri spunându-le: „cu duhul fiţi fierbinţi, Domnului slujiţi. Bucuraţi-vă în nădejde; în suferinţă fiţi răbdători; la rugăciune stăruiţi […]. Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc […], Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng. Cugetaţi acelaşi lucru unii pentru alţii; nu cugetaţi la cele înalte, ci lăsaţi-vă duşi de spre cele smerite” (Romani 12, 11-16). În lucrarea sa, arhiereul are parte de multă cinstire, onoruri din partea oamenilor şi laude, multe, unele drepte, altele interesate. Pe toate le primeşte cu mulţumire, discernământ şi rezervă, bine ştiind că taina Crucii îi este veşmânt permanent”, a spus ÎPS Părinte Teofan.

    Dintre demnitarii de stat prezenți la înfrumusețarea slujbei și a evenimentului a făcut parte și domnul Victor Opaschi, Secretar de Stat la Secretariatul de Stat pentru Culte care a adresat mesajul domniei sale de bun-venit către ÎPS Calinic.

 

poze.doxologia.ro

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img