ÎPS Părinte Mitropolit Petru a oficiat Taina Cununiei tinerilor Victor și Mihaela Bogos

Ziua de 6 februarie 2020 a fost o zi binecuvântată pentru tinerii Victor Bogos și Mihaela Florea, căci a fost ziua în care s-au născut într-un singur trup, al familiei nou formate.

Slujba Cununiei a fost săvârșită de către ÎnaltPreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei, alături de un sobor de preoți, la biserica Sf. Ap. Andrei din or. Strășeni.

ÎnaltPreasfinția Sa a fost întâmpinat cu pâine și sare, în glasul clopotelor, de către părinții mirelui, PC Prot. Alexandru Bogos parohul Sfântului Locaș dimpreună cu preoteasa și rude ale mirilor.

După sosirea mirilor a fost oficiată slujba logodnei de către soborul de preoți prezenți, în frunte cu PC preot Andrei Bucliș – Secretarul Cabinetului Mitropolitan. Din soborul clerical au mai făcut parte consilierii mitropolitani: PC pr. Andrei Deleu, PC pr. Vlad Mihăilă și PC pr. Victor Ghimpu.

Cununia a fost oficiată de către IPS Părinte MItropolit, dimpreună cu soborul preoțesc. După oficierea Slujbei Sfintei Cununii, vlădica Petru a ținut un cuvânt de învățătură  ăn care a vorbit tinerilor miri despre importanța Sfintei Cununii, și responsabilitățile care le revin mirilor pentru durabilitatea și longevitatea în căsătorie.

În continuare, ÎnaltPreasfinția Sa a felicitat pe miri, dar și pe părinții mirilor cu ocazia sărbătorii din familie, aducând în dar tinerilor căsătoriți o icoană, care să le fie sprijin în reușita familiei. De asemenea, la recomandarea părintelui Alexandru Bogos, în semn de recunoștință pentru tot sprijinul adus bisericii din Strășeni, încă din fragedă copilărie, dar și aportul financiar adus la înălțarea sfântului locaș, mirele Victor, a fost gratificat de către ÎPS Petru, cu Ordinul Bisericesc Sf. Ștefan cel Mare Grad II.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.

spot_img
Preot Ilie Cucu
Preot Ilie Cucu
Absolvent al Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava, licențiat al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din Iași și masterand al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. Preot slujitor al Paraclisului mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chișinău și Consilier cancelar al Arhiepiscopiei Chișinăului.