Ultimele știri

În duminica a XXXIII-a după Rusalii ÎPS Părinte Mitropolit a săvârșit o nouă hirotonie în treapta de diacon

În parabola de astăzi avem în față puși doi oameni: unul smerit (vameșul) și unul trufaș (fariseul) care „s-au suit la templu ca să se roage” (Luca 18,10).

Fariseul „se ruga în sine”, „stând drept” (Luca 18,11) cu mândrie și mulțumire de sine: “Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți, adulteri … postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câștig” (Luca 18,11-13).

Acest tip de abordare nu constituie o rugăciune, ci mai degrabă o expunere a virtuților în fața lui Dumnezeu spre informare ca și cum Dumnezeu nu ar fi știut. Fariseul se lăuda pe sine uitând că toate sunt “prin harul lui Dumnezeu” (ICorinteni 15,10). Și nicidecum prin puterea sa proprie căci: “Cel ce îsi pune nădejdea în inima lui este un nebun” (Pilde 28,26), iar: Toată inima semeață este urâciune înaintea Domnului (Pilde 16,5).

Fariseul se înalță ăn fața lui Dumnezeu și îl înjosește pe vameș. El se laudă pe sine și disprețuiește pe alții. “Să te laude pe tine aproapele tău și nu gura ta, altul strain și nu buzele tale” (Pilde 27,2).

Fariseul prin atitudinea sa se considera lumina în mijlocul întunericului amplificând mândria în inima sa: “Începutul trufiei omului este de a părăsi pe Dumnezeu și a-și întoarce inima de le Cel ce l-a făcut” (Isus Sirah 10,12). Prin urmare, desi era virtuos, nu a fost agreat de Dumnezeu pentru că se iubea pe sine.

Sfânta Evanghelie ne spune că vameșul “departe stand, nu voia nici ochii să-și ridice spre cer, ci-și bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului! (Luca 18,13). Vameșul era un om păcătos, dar smerit. În cântarea a cincea de la Utrenie auzim: “Să ne sârguim a urma virtuților fariseului și a râvni smerenia vameșului”.

Smerenia îl face pe om sincer și recunoscător, pentru că în stare de smerenie omul vede nu doar binele pe care l-a săvârșit până la un moment dat, ci vede și pe Cel ce îl ajută să facă binele, adică pe Dumnezeu, Cel ce spune “fără Mune nu puteți face nimic” (Ioan 15,5), adică nimic bun.

Sfântul Grigore Palama spune  că rugăciunea adevărată este însăși prezența lucrătoare a lui Dumnezeu în omul care se roagă. Rugăciunea este mântuitoare și sfințitoare deoarece ea ne umple de Dumnezeu.

Vameșul a cerut iertare și a primit îndreptara, întocmai tâlharului care a cerut numai pomenirea în Împărăția cerurilor și a primit raiul întreg.

Din această pericopă evanghelică înțelegem că nu putem mânca din roadele Postului Mare, ca merinde spre Înviere, fără o smerenie desăvârșită, că pe cei smeriți: “Domnul îi înalță” (Iov 5,11), “îi învață” (Psalmi 24,10), “le dă har” (I Petru 5,5).

 

Articol redactat de Părinte Diacon Constantin Olariu.

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img