Preacuvioși și Preacucernici Părinți,
Iubiți fii și fiice duhovnicești,
Cu darul și cu mila lui Dumnezeu pășim din nou în limanul binecuvântat al Sfântului și Marelui Post, această vreme a cercetării lăuntrice, a limpezirii minții și a reașezării ființei noastre în orizontul veșniciei.
Dincolo de exercițiul exterior al înfrânării trupești, avem de parcurs împreună un urcuș al Învierii, o chemare la întoarcerea întru sine și la regăsirea chipului celui dintâi, pe care păcatul l-a întunecat în noi. Slujbele din aceste zile ne introduc în această tainică lucrare printr-un strigăt al inimii, care concentrează întreaga năzuință a omului: „Ușile pocăinței deschide-mi mie, Dătătorule de viață”1.
Această rugăciune sintetizează întreaga antropologie a Postului, întrucât omul, lăsat în voia propriilor puteri, nu se poate ridica din starea căzută. El are nevoie de harul Celui care luminează, vindecă și reașază în unitate toate puterile sufletești. Așadar, ea devine începutul unei noi orientări a existenței omului care se smerește și conștientizează că fără har suntem nimic, transformând trăirea pocăinței dintr-o stare afectivă trecătoare, într-o mișcare ontologică a ființei, a mutării centrului vieții dinspre sine, spre Dumnezeu.
Prin urmare, metanoia înseamnă schimbarea minții, dar și schimbarea modului de a fi. Ea ne scoate din logica vechiului Adam, cel care „șezut-a în preajma Raiului, şi de goliciunea sa plângând, se tânguia”2, și ne așază sub dorul comuniunii redobândite cu Hristos, Izvorul vieții. Pentru că doar sufletul care își vede goliciunea autosuficienței începe să-L caute pe Dumnezeu cu adevărat.
Sfântul Ioan Scărarul, vorbind din perspectiva urcușului său duhovnicesc, ne mai învață că „pocăinţa este aducerea înapoi (împrospătarea) a Botezului. Pocăinţa este învoiala cu Dumnezeu pentru a doua viaţă”3. Postul Mare devine astfel un nou început, o reașezare a întregii vieți în trăirea harului.
Iar Sfântul Ioan Gură de Aur cu realismul evanghelic specific ne întreabă pe fiecare dintre noi: „Postești? Arată-mi-o prin fapte. Dacă vezi un sărac, miluiește-l; dacă ai un vrăjmaș, împacă-te cu el.”4, căci aceasta este măsura autenticității noastre, dacă înfrânarea ne face mai blânzi, mai răbdători, mai milostivi, mai iubitori.
Preacuvioși și Preacucernici Părinți,
Noi, slujitorii Sfântului Altar avem responsabilitatea a fi pentru credincioși chip al acestei așezări lăuntrice: statornici, blânzi, lucrători ai păcii. Iar pe voi, dreptmăritori creștini, vă îndemnăm să transformați acest Post într-o lucrare concretă a mântuirii: spovedanie deasă, împărtășire cu vrednicie, împăcare cu aproapele, rugăciune mai adâncă.
Să punem dar în acest Post început bun unei noi vieți în duh, redescoperindu-ne fiecare frumusețea chipului lăuntric. Căci „postind, fraților, trupește să postim și duhovnicește. Să dezlegăm toată legătura nedreptății…”5, ca postul nostru să nu ia o formă fără conținut.
Să ne păzim liniștea inimii, să cultivăm rugăciunea și să ne lăsăm modelați de har, pentru ca, trecând prin nevoința Crucii, să ajungem cu inimă curată la bucuria cea neînserată a Învierii.
Cu arhierească binecuvântare și părintească dragoste,
† Petru,
Arhiepiscopul Chișinăului,
Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor
- Triod, Utrenia Duminicii Vameșului și Fariseului
- Triod, Vecernia Duminicii Izgonirii lui Adam din Rai
- Sf. Ioan Scărarul, Scara dumnezeiescului urcuș, Cuvântul V, 2, în Filocalia românească, vol. IX, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2011, p. 128
- Ierom. Petroniu Tănase, Chemarea Sfintei Ortodoxii, Editura Bizantină, București, 2006, p. 156
- Stihira idiomelă din ziua de miercuri, în prima săptămână a Postului Mare – cf. Isaia 58, 6-7
