Mitropolia Basarabiei a luat act cu satisfacție de faptul că la 6 martie 2023 un grup de deputați în frunte cu președintele Parlamentului, Igor Grosu, a introdus în circuitul legislativ proiectul de lege nr. 57, intitulat ”cu privire la transmiterea cu titlu gratuit a unui imobil”, având ca obiect restituirea clădirii fostului Seminar Teologic din Chișinău către ultimul proprietar bisericesc legitim.
Considerăm că, odată adoptată, această inițiativă legislativă euroconformă, care dă substanță concretă principiului constituțional al dreptății, va face posibil un act reparator de dreptate și va contribui la vindecarea rănilor trecutului sovietic comunist și ateu.
Dreptul de proprietate este unul fundamental, protejat de legislația națională și cadrul juridic internațional.
Ultimul proprietar de drept al acestui bun imobil care, împreună cu altele, a fost confiscat abuziv de către regimul sovietic de ocupație, a fost Arhiepiscopia Chișinăului, eparhie constitutivă a Mitropoliei Basarabiei din cadrul Patriarhiei Române, entitate înzestrată cu personalitate juridică începând cu anul 1923.
Dreptul de proprietate al Bisericii noastre asupra acestui imobil a fost stabilit inițial prin sentința civilă definitivă și irevocabilă nr. 435 din 25 iunie 1935, pronunțată de Tribunalul județului Lăpușna.
Ulterior, faptul a fost confirmat prin Decretul-lege pentru împărţirea averilor bisericeşti din Basarabia, promulgat prin Înaltul Decret Regal nr. 2268 din 22 iunie 1938. Decretul-Lege a stabilitcă hotărârea Consiliului Național Bisericesc al Patriarhiei Române privind bunurile bisericești din Mitropolia Basarabiei ”este definitivă şi irevocabilă, neputându-se ataca pe nici o cale judecătorească sau administrativă. Ea constituie titlul de proprietate autentic”.
În conformitate cu Hotărârea definitivă a Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova din anul 2004, „Mitropolia Basarabiei este succesoare spirituală, canonică, istorică a Mitropoliei Basarabiei care a funcţionat până în anul 1944 inclusiv”. Această prevedere a fost integrată în Statutul pentru organizarea și funcționarea Mitropoliei Basarabiei, înregistrat de stat în ordinea stabilită.
Este general cunoscut faptul că Mitropolia Basarabiei și episcopiile ei constitutive au fost deposedate abuziv de totalitatea bunurilor lor materiale, sacre şi profane.
Această deposedare s-a produs prin efectul legislaţiei sovietice, extinse în 1940 şi 1944 asupra Basarabiei şi care stabilea că Bisericile şi părţile lor componente nu sunt persoane juridice şi nu pot deţine proprietăţi. Statul sovietic se autodeclarase abuziv, prin legislaţie, singur și unic proprietar al bunurilor cu caracter religios.
Statul sovietic a confiscat atât bunurile imobile bisericeşti ale Mitropoliei Basarabiei, cât şi bunurile ei mobile, între care Arhiva Mitropoliei Basarabiei, care fusese evacuată în interiorul Patriarhiei Române și a fost confiscată de sovietici la Craiova în anul 1946.
În sensul tratatelor internaționale, Republica Moldova este succesor local și în parte al fostei Uniuni Sovietice, având responsabilitatea și capacitatea de a repara nedreptățile și abuzurile cauzate de aceasta din urmă Mitropoliei Basarabiei.
Constatăm printre altele că autoritățile Republicii Moldova, cel mai adesea orientate geospiritual spre Rusia, i-au atribuit, din patrimoniul de stat și cu titlu gratuit, structurii locale a Bisericii Ortodoxe Ruse (Patriarhia Moscovei) un teren și o clădire impunătoare din patrimoniul de stat, situate în strada București nr. 119 din Chișinău, pentru a-i servi drept sediu mitropolitan acestei structuri care a apărut juridic, pentru prima oară, în anul 1993.
Mitropolia Basarabiei, redevenind proprietar al acestui imobil, nu intenționează să-i schimbe destinația și se angajează să suporte toate costurile pentru restaurarea monumentului istoric potrivit cu valoarea și prestigiul său istoric. Astfel, Biblioteca Națională va putea folosi în continuare spațiile aflate în prezent la dispoziția ei.
În ceea ce privește spațiile din clădire nefolosite de Biblioteca Națională, acestea vor putea avea un regim distinct și vor fi folosite pentru depozitarea fondului de carte al Mitropoliei Basarabiei care se va transmite în gestiunea Bibliotecii Naționale, pe bază de Acord de parteneriat, conform legii.
În concluzie, Mitropolia Basarabiei subliniază o dată faptul că inițiativa legislativă nr. 57 din 6 martie 2023 nu constituie acordarea cu titlu gratuit a unui bun al statului, ci restituirea unui bun bisericesc către proprietarul său anterior, de dinaintea ocupației sovietice.
Sector Comunicare, Media și Relații Publice