Campania „Daruri în cinstea Pruncului din Betleem” a înfăptuit minuni în Floreni și Sculeni

6 Ianuarie 2022

După cuvântul Psalmistului David „Ce este mai bine sau ce este mai frumos decât numai a fi frații împreună”, Părintele Protoiereu Gabriel Andrei Gherasă, Consilier Mitropolitan pentru Proiecte și Patrimoniu Bisericesc al Mitropoliei Basarabiei și Părintele Protoiereu Bartolomeu Turtureanu, Blagocin al Protopopiatului Ungheni din Episcopia de Ungheni și Nisporeni a Mitropoliei Chișinăului, și-au unit forțele într-o acțiune ce a bucurat sufletele și sărbătorile a peste 300 de copii și bătrâni din localitățile Floreni și Sculeni, acum, în pragul sărbătorii Nașterii Domnului după calendarul neîndreptat.

Astfel, continuând o frumoasă rânduială începută de Părintele Consilier Gabriel Andrei Gherasă, care cu vrednicie păstorește creștinii din Floreni, unde în numai 40 de zile a înălțat o frumoasă Biserică, distribuind daruri dulci pentru copiii din cele două localități cu prilejul prăznuirii Sfântului Nicolae, prin implicarea milostivă a numeroși credincioși din România și de peste hotare, prăznuirea Crăciunului a adus în casele și sufletele a numeroși credincioși un licăr de lumină și speranța că noul an va fi unul plin de binecuvântări, bogat în daruri ce le va însenina sărbătorile.

Acțiunea, ce reprezintă un model și exemplu bun de urmat pentru toți preoții celor două Mitropolii, a fost înfăptuită cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte  Mitropolit PETRU, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, prin deschiderea și bunăvoința Părintelui Bartolomeu Turtureanu și a asistentului social comunitar al Primăriei comunei Sculeni, Doamna Irina Pruneanu , care au distribuit darurile adunate cu dragoste și mărinimie  de Părintele Gabriel Andrei Gherasă și ucenicii săi, alături de fructe și calendare oferite de părintele Bartolomeu.

La finalul acestei campanii, cei doi părinți parohi au avut o întâlnire cu domnul Vasile Casian, primarul comunei Sculeni și un bun creștin al Bisericii noastre, care și-a manifestat bucuria la văzul acestei imagini de dragoste și frățietate, colaborare și unitate între păstorii comunităților din Floreni și Sculeni, nădăjduind ca această primă acțiune să fie începutul unei rodnice și fructuoase colaborări în slujba binelui și a faptei bune, arătând totodată susținerea și deschiderea sa față de toată fapta cea bună.

Menționăm că, alături de bucuria semănată în sufletele bătrânilor și a copiilor din cele două localități, miracolul înfăptuit de campania inițiată de Părintele Consilier Gabriel Andrei Gherasă este acela al primei colaborări de acest fel între preoți a celor două Mitropolii din spațiul Republicii Moldova, care se străduiesc împreună să propovăduiască Evanghelia și să împlinească filantropia in rândul turmei încredințate de Hristos Domnul.

 

 

Foto credit: Preacucernicul Părinte Dănuț Chirilă

 

Articol redactat de Părintele Arhidiacon Constantin Olariu.

Share