În Duminica a XXXIV-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, a slujit Sfânta Liturghie în Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din Protopopiatul Călărași.
Părintele paroh Andrei Cojocari, alături de soborul de preoți și diaconi, precum și de enoriașii prezenți, a primit cu mare bucurie vizita pastorală a ierarhului.
În cadrul Dumnezeieștii Liturghii, Părintele Mitropolit a hirotonit un diacon pe seama acestei parohii, pentru o mai mare unitate, prin intensificarea activităților ecleziastice și de îndrumare duhovnicească a întregii comunități.
Prin cuvântul de învățătură, ÎPS Petru a subliniat înțelesurile duhovnicești desprinse din pericopa evanghelică a întoarcerii fiului risipitor. „Această pildă evanghelică poate fi transpusă și în viața noastră: fie că luăm cuvântul “risipitor” ca o însușire pentru cei care sunt deposedați de Dumnezeu și de semenii lor, fie prin prisma “întoarcerii la casa părintească” sau mai bine-zis „la Împărăția Cerească”.
Părintele Mitropolit, a încurajat credincioșii să aducă mai multă rugăciune și mai multă dragoste în viețile lor, amintind de importanța de a trăi cu recunoștință și iubire față de Dumnezeu și față de semenii noștri.
La finalul slujbei, Părintele paroh Andrei Cojocari a mulțumit Înaltpreasfințitului pentru vizita pastorală și bucuria sfântă pe care a adus-o prin prezența Sa în sufletele credincioșilor.