Preacucernicul părinte Emanuel Urecheanu, parohul bisericii „Sfinții Ierarhi Luca al Crimeii și Dionisie al Cetății Albe Ismail”, împreună cu o echipă de medici, de la Institutul de Cardiologie din Iași, au oferit asistență medicală gratuită, duminică 4 decembrie 2022, credincioșilor din parohia păstorită.
Părintele Emanuel, paramedic specialitatea chirurgie cardio-vasculară, după Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, însoțit de Părintele Ieromonah Damian Stoian, preot co-slujitor al parohiei, au mers împreună cu alți medici din Iași la casele oamenilor imobilizați la pat și au oferit consultații medicale gratuite.
Au fost asistate 5 persoane la domiciliu și peste 30 de persoane în casa parohială din curtea bisericii.
„Această acțiune a adus speranță în sufletele și inimile oamenilor. Avem preoți în Arhiepiscopia Chișinăului, care pe lângă slujirea lor liturgică, au și alte profesii cum cea a părintelui Emanuel, de paramedic. Viața părintelui este o îmbinare între vindecarea de suflete, prin harul preoției, și vindecarea de trupuri, prin slujba sa de medicală. Nădăjduim ca aceste acțiuni să se extindă și la alte parohii, iar părintele să identifice astfel de cazuri în satele mici ce nu dispun de centre medicale.
Mulțumim tuturor medicilor din Iași care s-au implicat în această campanie și-i încurajăm să pășească mai des Prutul pentru a veni în sprijinul basarabenilor” (Pr. Arhid. Constantin Olariu, secretar eparhial).