Preacuvioși și Preacucernici Părinți,
Cuvios cin monahal,
Iubiți fii și fiice duhovnicești,
La împlinirea a 34 de ani de la reactivarea Mitropoliei Basarabiei, primul nostru gând se îndreaptă către Milostivul Dumnezeu, Care a păzit credința acestui popor în vremea încercărilor, și către oamenii prin a căror statornicie am primit bucuria de a sluji astăzi împreună. Libertatea cu care ne-am adunat la rugăciune poartă în ea pecetea ostenelilor celor care au fost nevoiți să se roage multă vreme în ascuns, a martirilor și mărturisitorilor care și-au apărat identitatea și credința strămoșească sub amenințarea armei și au purtat, până la sfârșit, dorul de Biserica și de neamul lor.
La 14 septembrie 1992, clericii și mirenii constituiți în Adunarea Eparhială de la Chișinău au hotărât reactivarea sfintei Mitropolii istorice a Basarabiei. După deceniile de prigoană sovietică, dorul comuniunii cu Biserica Ortodoxă Română a primit, prin această hotărâre, expresia canonică și un nou început pastoral, în continuarea lucrării vrednicilor de pomenire Mitropoliți Gurie Grosu și Efrem Enăchescu. Sfântul Sinod a binecuvântat și a recunoscut reactivarea prin Actul Patriarhal și Sinodal din 19 decembrie 1992, numind-o „un act sfânt de adevăr și de dreptate”. Aceste cuvinte exprimă cel mai fidel temeiul canonic, demnitatea poporului și grija Bisericii pentru fiii săi.
Cu evlavie îi pomenim pe vrednicii de pomenire Patriarhul Teoctist și mitropoliții Antonie Plămădeală și Nestor Vornicescu, precum și pe clericii și mirenii care au purtat osteneala reactivării și au sprijinit revenirea Mitropoliei Basarabiei la rosturile sale firești. Adresăm recunoștință Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru purtarea de grijă față de această parte a Ortodoxiei românești. Îi cinstim pe membrii Adunării Eparhiale din 1992 și pe toți cei care au slujit acestei cauze, împărtășind aceeași credință apostolică, aceeași moștenire românească și aceeași chemare la sfințenie.
În același timp, pomenirea înaintașilor ne cheamă la cercetarea propriei vieți. Ei au păzit credința nealterată în vremea prigoanei; nouă ne este dat să o facem roditoare în vremea libertății. Ei au răbdat închiderea bisericilor; noi suntem chemați să umplem de rugăciune lăcașurile redeschise și să ne apropiem într-un cuget de Sfântul Potir. Cinstim cu adevărat jertfa lor atunci când ne îndreptăm propria viață potrivit credinței pe care ei au apărat-o cu preț de sânge. Nouă ne este încredințată continuarea lucrării lor. De aceea, continuitatea canonică ne cere și continuitatea viețuirii în Hristos.
Fraților împreună-slujitori,
Vă purtăm în rugăciune și cunoaștem greutatea ostenelilor voastre. Cunoaștem anii de muncă pentru zidirea unui nou lăcaș, răbdarea și jertfa cu care ați format comunitățile păstorite, precum și încercările și lipsurile pe care le purtați cu discreție. Aceasta este misiunea noastră: să ne măsurăm slujirea prin atenția acordată fiecărui suflet păstorit. Omul care vine la preot cu o durere își încredințează o parte din suflet în mâinile lui. Să-i primim cu dragoste, să-i ascultăm cu trezvie și să-i însoțim cu răbdare către Hristos. Cuvântul Apostolului Pavel, „Purtați-vă sarcinile unii altora și așa veți împlini legea lui Hristos”, să ne fie temei de slujire (Galateni 6, 2).
Dascălilor, istoricilor, scriitorilor și oamenilor de cultură le adresăm prețuirea noastră pentru osteneala de a recupera trecutul acestui pământ încercat, dar binecuvântat, și de a restitui numele și demnitatea celor nedreptățiți. Mulțumim pe această cale, tuturor clericilor și credincioșilor care în toți acești ani, au rămas statornici și fideli Mitropoliei Basarabiei și idealului național al unității.
Iubiți credincioși și credincioase,
Iubirea pentru neam se trăiește prin grija față de cel de lângă noi, împlinind, astfel, porunca dragostei de aproapele. Aceasta să fie măsura frățietății noastre: câtă durere a aproapelui suntem gata să purtăm.
Ca Mitropolit al Basarabiei, ne dorim ca fiecare om care ne trece pragul să fie încredințat că este ascultat, că durerea lui este luată în seamă și că are alături o familie duhovnicească. Alături de frații ierarhi, de clericii și credincioșii noștri, suntem datori a înainta pe această cale. Avem de întărit viața duhovnicească a parohiilor și mănăstirilor, de sprijinit formarea tinerilor, de recuperat și îngrijit patrimoniul înaintașilor și de înmulțit ajutorul oferit celor aflați în lipsuri. Astfel, lucrarea noastră să-și afle rostul în mântuirea oamenilor.
Purtăm înaintea lui Dumnezeu și durerea dezbinării dintre frați, cerându-I înțelepciunea de a mărturisi adevărul cu mai multă blândețe și tăria de a căuta împăcarea. După atâtea decenii de înstrăinare și dezbinare, rănile trecutului cer a fi vindecate. Este vremea să ne apropiem unii de alții, pentru ca rugăciunea comună și dragostea lucrătoare să pregătească drumul comuniunii și al unității în sânul Bisericii strămoșești.
La această aniversare, Îi cerem Domnului să ne păzească de mulțumirea de sine și să ne dăruiască râvnă pentru ceea ce mai avem de împlinit. Să odihnească sufletele înaintașilor, să întărească slujitorii și familiile noastre și să-i ocrotească pe fiii Basarabiei de pretutindeni. Peste ani, cei care vor privi către vremea și slujirea noastră să poată recunoaște, în faptele și roadele pe care le lăsăm, credința și dragostea înaintașilor, păstrate și sporite spre mântuirea întregului popor.
Cu părintească dragoste și arhierească binecuvântare,
