Duminica a 5-a după Paști, închinată întâlnirii mântuitoare dintre Hristos și femeia samarineancă, a fost prilej de mare bucurie duhovnicească și binecuvântare arhierească pentru credincioșii parohiei „Buna Vestire” din localitatea Sculeni, Protoieria Ungheni, una dintre cele mai reprezentative și dinamice comunități ortodoxe românești din stânga Prutului.
În ziua de 10 mai 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, a poposit din nou în mijlocul acestei comunități aflate la hotarul dintre două țări despărțite vremelnic, dar unite prin aceeași istorie, limbă, credință și tradiție, pentru a săvârși Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica parohială cu hramul „Buna Vestire”.
În comuniune liturgică, Mitropolitul Basarabiei a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte părintele Gabriel-Andrei Gherasă, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Chișinăului, și părintele Iulian Gâscă, inspector eparhial și paroh al comunității, alături de alți slujitori veniți pentru a împărtăși bucuria acestui moment de aleasă sărbătoare.
Numeroși credincioși, de pe ambele maluri ale Prutului, au luat parte la Sfânta Liturghie, transformând această zi într-o sărbătoare a comuniunii și unității duhovnicești dintre românii ortodocși de pretutindeni.
În cuvântul de învățătură rostit, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Petru a evidențiat actualitatea întâlnirii dintre Mântuitorul Hristos și femeia samarineancă, arătând că omul contemporan, asemenea femeii de la fântâna lui Iacov, caută adesea sens, pace și împlinire în izvoare trecătoare, uitând că adevărata sete a sufletului poate fi potolită numai de Dumnezeu.
„Într-o lume în care omul aleargă neîncetat după siguranțe vremelnice, după răspunsuri rapide și împliniri superficiale, Evanghelia Samarinencei ne amintește că fiecare suflet poartă în sine o sete mai adâncă: setea după adevăr, iubire și mântuire. Hristos continuă și astăzi să stea la fântâna inimii noastre și să ne spună: „Dă-Mi să beau”, chemându-ne la rugăciune, la pocăință și la o viață în comuniune cu El”, a subliniat Înaltpreasfinția Sa.
Un moment deosebit al zilei l-a constituit cinstirea, pentru prima dată în Republica Moldova, a Sfântului Cuvios Dionisie Vatopedinul de la Colciu, ale cărui sfinte moaște sunt așezate spre închinare în acest sfânt locaș, făcând din biserica de la Sculeni prima comunitate din Basarabia care păstrează spre evlavie moaște ale acestui sfânt român contemporan din Sfântul Munte Athos.
Cu acest prilej, părintele vicar Gabriel-Andrei Gherasă, cel care s-a îngrijit de aducerea sfintelor moaște, oferite în dar de către Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos, a vorbit credincioșilor despre chipul duhovnicesc al Sfântului Cuvios Dionisie, evidențiind smerenia, dragostea și râvna sa pentru viața monahală.
„Sfântul Dionisie de la Colciu ne arată că sfințenia rodește și în vremurile noastre. Născut într-un sat simplu românesc, a ajuns unul dintre marii povățuitori ai Athosului, iar astăzi devine rugător și ocrotitor pentru această comunitate de frontieră, chemându-ne pe toți la smerenie, răbdare și iubire de Dumnezeu”, a menționat părintele vicar.
În continuarea slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Petru a săvârșit sfințirea raclei în care vor fi așezate spre cinstire moaștele sfinților ocrotitori ai parohiei, binecuvântând astfel un nou reper de spiritualitate și pelerinaj pentru credincioșii din întreaga regiune.
La finalul Sfintei Liturghii, în semn de apreciere pentru activitatea pastorală, misionară, administrativă și edilitară desfășurată în cadrul comunității, precum și pentru contribuția adusă în slujirea Centrului Eparhial Chișinău, Înaltpreasfințitul Părinte Petru i-a oferit părintelui Iulian Gâscă distincția „Crucea Mitropoliei Basarabiei”, evidențiind dinamismul și responsabilitatea cu care păstorește această importantă comunitate parohială, cu statut de paraclis mitropolitan.
Totodată, Mitropolitul Basarabiei a săvârșit slujba de hirotesie întru arhidiacon a părintelui diacon Gavril George, ca semn de binecuvântare și recunoaștere a slujirii sale destoinice și jertfelnice în cadrul parohiei.
În numele clerului și al credincioșilor, părintele Iulian Gâscă a adresat un cuvânt de mulțumire Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Petru pentru binecuvântarea și dragostea părintească arătate comunității din Sculeni, exprimând, totodată, recunoștință părintelui vicar Gabriel-Andrei Gherasă pentru sprijinul și îndrumarea constantă, ctitorilor și binefăcătorilor pentru generozitate, precum și tuturor celor care au ales să fie împreună-rugători în această zi de sărbătoare.
Prin frumusețea slujirii, evlavia credincioșilor și cinstirea unui nou sfânt ocrotitor, Duminica Samarinencei a devenit pentru comunitatea din Sculeni o mărturie a faptului că, acolo unde există credință, unitate și jertfelnicie, Biserica rodește și luminează viețile oamenilor.

