Ziua de 24 octombrie este pentru clericii şi credincioşii Mitropoliei Basarabiei o zi de sărbătoare.
În această zi, în fiecare an, la Sediul Mitropolitan din Chişinău vin clerici şi credincioşi pentru a-şi felicita arhipăstorul cu ocazia zilei de naştere. Şi în acest an la sediul Mitropoliei Basarabiei a fost multă lume, care a venit să-şi felicite părintele spiritual cu împlinirea a 70 de ani. Angajaţii administraţiei Mitropolitane, consilierii mitropolitani, preoţi şi credincioşi au urat, în această zi, Întâistătătorului Mitropoliei Basarabiei ani mulţi cu sănătate, păstorire îndelungată, răbdare, putere şi înţelepciune de a conduce pe creştinii români, fii duhovniceşti ai Mitropoliei Basarabiei, spre Împărăţia lui Dumnezeu. Întreaga asistenţă i-au intonat „La mulţi ani”.
Cu această ocazie a fost oficiat, de către un sobor de clerici condus de PC Părinte Protoiereu Petru Buburuz, paroh al bisericii „Petru şi Pavel” din Chişinău, un Te-Deum de mulţumire Bunului Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor. Părintele Petru Buburuz a adus un omagiu Întâistătătorului Mitropoliei Basarabiei în care s-a referit l-a contribuţia Înaltpreasfinţitului Mitropolit şi Exarh Petru la reactivarea Mitropoliei Basarabiei. La contribuţia determinantă a Mitropolitului Petru la restaurarea adevărului eclesiastic în spaţiul R. Moldova s-a referit şi PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului.
Înaltpreasfinţitul Petru a mulţumit pentru felicitare, subliniind, că întreaga viaţă s-a străduit să slujească lui Dumnezeu şi oamenilor. Înaltpreasfinţia Sa s-a referit şi la necesitatea reactivării Mitropoliei Basarabiei în anul 1992. Între altele, ÎPS Mitropolit şi Exarh Petru a spus: „Aşa a rânduit Dumnezeu. Dacă nu se făcea acest pas atunci, cred că în condiţiile care au urmat acest lucru era cu mult mai greu de făcut. Ştim cât de ostile faţă de Mitropolia Basarabiei au fost toate guvernările de la 1992 încoace. Unii şi astăzi au aceiaşi atitudine, dar acest lucru nu înseamnă că nu trebuie să mergem înainte. Avem datoria să continuăm misiunea noastră de a promova adevărul istoric şi bisericesc în acest spaţiu. Mulţumesc tuturor slujitorilor care, în condiţii grele, îşi fac cinstit datoria de slujitori ai Domnului şi slujitori ai semenilor. Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi”.
Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei le-a urat tuturor să fie creştini buni şi păstori harnici în grădina Domnului.
Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei