Mitropolia Basarabiei
  • Mitropolia
    • Istoric
    • Ierarhi
      • ÎPS Petru
      • PS Antonie
      • PS Veniamin
      • PS Nectarie
    • Eparhii
    • Succesiune
  • Arhiepiscopia
    • Consiliul Eparhial
    • Cancelaria
    • Protopopiate
    • Parohii
  • Știri
    • Știri
    • Comunicate
    • Social
    • Întâlniri oficiale
    • Cuvântul Ierarhului
    • Ședințe administrative
  • Contact
No Result
View All Result
Mitropolia Basarabiei
  • Mitropolia
    • Istoric
    • Ierarhi
      • ÎPS Petru
      • PS Antonie
      • PS Veniamin
      • PS Nectarie
    • Eparhii
    • Succesiune
  • Arhiepiscopia
    • Consiliul Eparhial
    • Cancelaria
    • Protopopiate
    • Parohii
  • Știri
    • Știri
    • Comunicate
    • Social
    • Întâlniri oficiale
    • Cuvântul Ierarhului
    • Ședințe administrative
  • Contact
No Result
View All Result
Mitropolia Basarabiei
No Result
View All Result

Trei ierarhi români aduc binecuvântarea unității la Ungheni, în cinstirea Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv

Preot Ilie Cucu by Preot Ilie Cucu
27 ianuarie 2025
in Știri
Reading Time: 4 mins read
Share on Facebook

Duminică, 26 ianuarie 2025, Parohia „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” din orașul Ungheni a devenit gazda unui eveniment istoric, care a reunit trei ierarhi români din trei provincii istorice: Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, și Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor.

Vizita a avut loc la invitația ÎPS Petru și a fost prilejuită de binecuvântarea noului așezământ social-filantropic „Sfântul Cuvios Arsenie de la Prislop” al parohiei, dedicat vârstnicilor, copiilor și mamelor aflate în dificultate. Evenimentul a fost marcat de Sfânta Liturghie, săvârșită în biserica parohială cu hramul „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv”, la care au participat un sobor de preoți și diaconi de pe ambele maluri ale Prutului și numeroși pelerini.

„Sfântul Iosif cel Milostiv – un dar al Basarabiei întregului neam românesc”

Cuvântul de învățătură a fost rostit de ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului, care a evocat figura Sfântului Iosif cel Milostiv, născut pe pământul Basarabiei și ajuns un model de iubire și milostenie în întreaga Biserică Ortodoxă Română.

„A trecut Prutul ca un copil orfan și astăzi Biserica Ortodoxă Română vi l-a adus înapoi în icoană, vi l-a adus ca sfânt”, a spus ÎPS Ioan. Înaltpreasfinția Sa a subliniat importanța unității dintre românii de pe ambele maluri ale Prutului, exprimându-și recunoștința față de Basarabia pentru darurile sale duhovnicești, precum Mitropoliții Antonie Plămădeală și Nestor Vornicescu, care au contribuit la întărirea Bisericii în tot spațiul românesc.

Distincții și recunoaștere pentru o lucrare rodnică

În semn de prețuire pentru activitatea socială și pastorală desfășurată de parohie, ÎPS Ioan a oferit Părintelui consilier Gabriel-Andrei Gherasă ordinul eparhial „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș”. De asemenea, ctitorii Emil-Teofil Bălteanu și Cristian și Mihaela Burdujel au primit distincții de recunoștință pentru sprijinul acordat în dezvoltarea acestui așezământ social-filantropic.

La rândul său, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a evidențiat dăruirea și dragostea cu care Părintele Gabriel-Andrei Gherasă își slujește comunitatea și i-a oferit distincția „Crucea Episcopală Episcopul Grigorie Leu”.

Evenimentul a fost încheiat cu un cuvânt emoționant al ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei, care a mulțumit ierarhilor prezenți pentru vizita frățească și soborului de preoți pentru rugăciunea comună. De asemenea, ÎPS Părinte Mitropolit Petru a acordat distincții ctitorilor și binefăcătorilor parohiei, subliniind importanța unității de credință și de neam în aceste vremuri pline de încercări.

„Prezența Înaltpreasfinției Voastre și a Preasfinției Voastre în Basarabia este un semn viu al frățietății noastre, al credinței care ne unește și al năzuințelor comune ce au susținut dintotdeauna dăinuirea neamului românesc. Așa cum Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv a purtat în inima sa dorul de Dumnezeu și de neam, suntem chemați și noi să păstrăm această moștenire sfântă și să o dăruim generațiilor viitoare”, a spus ÎPS Mitropolit Petru.

După încheierea Sfintei Liturghii, a avut loc slujba de binecuvântare a paraclisului din cadrul așezământului social, închinat „Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi, Sfinților Cuvioși Cleopa și Paisie de la Sihăstria”. Acest paraclis va deveni biserica de iarnă a parohiei.

Așezământul social se evidențiază ca un proiect de anvergură, menit să îmbine sprijinul duhovnicesc cu ajutorul concret oferit celor aflați în nevoie. Complexul include o cantină socială, garderobă și spălătorie socială, un after-school, centru de zi pentru persoane vârstnice, o bibliotecă, precum și sediul Protopopiatului Ungheni. Prin această lucrare filantropică, Mitropolia Basarabiei își reafirmă rolul de sprijin al celor marginalizați, contribuind la bunăstarea spirituală și materială a comunității, într-un exemplu viu de iubire creștină și solidaritate.

Credincioșii prezenți au primit Acatistul Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș și alte daruri duhovnicești, în semn de binecuvântare și de îndemn spre rugăciune.

Acest eveniment remarcabil a fost un nou prilej de a întări legăturile frățești dintre românii din stânga și dreapta Prutului, reafirmând misiunea Bisericii Ortodoxe Române ca liant spiritual și cultural al neamului românesc de pretutindeni.

Previous Post

Vizită arhierească în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Cornova, Protopopiatul Ungheni

Next Post

Hram cu binecuvântare arhierească la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Capitală

Postări Similare

Mitropolitul Petru în rugăciune alături de credincioșii din Chișinău în Duminica Sfintei Maria Egipteanca

Mitropolitul Petru în rugăciune alături de credincioșii din Chișinău în Duminica Sfintei Maria Egipteanca

31 martie 2026
65
Sărbătoare arhierească la Slobozia Mare: ÎPS Petru și PS Veniamin împreună în rugăciune cu comunitatea parohială

Sărbătoare arhierească la Slobozia Mare: ÎPS Petru și PS Veniamin împreună în rugăciune cu comunitatea parohială

26 martie 2026
59

Sfinții 40 de Mucenici și Sfântul Ioan Scărarul, pomeniți la Chișinău în Duminica a IV-a din Post, prin Liturghie arhierească

Duminica Sfintei Cruci, prăznuită la Paraclisul Mitropolitan din Chișinău prin slujire arhierească și cuvânt de întărire sufletească

ÎPS Părinte Mitropolit Petru în Duminica Sfântului Grigorie Palama: „Dragostea aproapelui transformă suferința în minune”

Clericii Protopopiatului Ungheni, reuniți în ședință de lucru: inițiative pentru dinamizarea misiunii pastorale și a activităților parohiale

Facebook Instagram Telegram Twitter Youtube
Mitropolia Basarabiei

Mitropolia Basarabiei este o biserică ortodoxă autonomă, de stil vechi, în cadrul Patriarhiei Române, reactivată pe 14 septembrie 1992, succesoarea spirituală, canonică, istorică a Mitropoliei Basarabiei care a funcționat până în anul 1944 inclusiv.

Legături

  • Patriarhia Română
  • Episcopia de Bălți
  • Episcopia Basarabiei de Sud
  • Centrul de pelerinaj „EMAUS”
  • MS DIACONIA

Contact rapid

str. 31 August 1989, nr. 161, Chișinău, Republica Moldova

(+373) 69 813 912 - Pr. Gabriel-Andrei Gherasă, vicar administrativ

secretar.mitropoliabasarabiei@gmail.com

MAGAZIN BISERICESC
(+373) 79 360 328 - Dna. Vera Rusu

No Result
View All Result
  • Mitropolia
    • Istoric
    • Ierarhi
      • ÎPS Petru
      • PS Antonie
      • PS Veniamin
      • PS Nectarie
    • Eparhii
    • Succesiune
  • Arhiepiscopia
    • Consiliul Eparhial
    • Cancelaria
    • Protopopiate
    • Parohii
  • Știri
    • Știri
    • Comunicate
    • Social
    • Întâlniri oficiale
    • Cuvântul Ierarhului
    • Ședințe administrative
  • Contact

© 2026 Mitropolia Basarabiei - Toate drepturile rezervate.