Ultimele știri

Sfântul preot martir Alexandru Baltaga, omagiat la Călărași de preoți de pe ambele maluri ale Prutului

Pe data de 8 august 2024, la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din orașul Călărași, a avut loc un eveniment de o mare însemnătate spirituală și națională, dedicat comemorării Sfântului Preot Martir Alexandru Baltaga, care a fost un simbol al credinței și dragostei pentru Biserica Ortodoxă și neamul românesc, ce și-a jertfit întreaga viață pentru popor și țară.

Evenimentul a avut loc cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor. Astfel, la invitația Părintelui paroh Andrei Cojocaru și a Părintelui Valeriu Enache, Protopop de Călărași, un sobor de 21 de preoți români de pe ambele maluri ale Prutului s-au adunat în rugăciune și cântări de laudă pentru a cinsti memoria Sfântului martir.

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de către aceștia, avându-l în frunte pe Părintele Florin-Aurel Călugăru, Protopop de Iași I.

Alături de numeroși credincioși din Călărași și din împrejurimi, preoții s-au rugat cu osârdie Sfântului Alexandru Baltaga, cerându-i ocrotire în fața primejdiilor vieții, alinarea nevoilor și apărarea neamului românesc și a credinței ortodoxe. De asemenea, la slujbă au participat oficialități locale și raionale, printre care menționăm pe domnul Nicolae Drăgănel, Președintele raionului Călărași, și domnul Victor Ambroci, Primarul orașului Călărași.

După Sfânta Liturghie, soborul de preoți, condus de Părintele Protopop Valeriu Enache, a săvârșit slujba Parastasului, ca o ultimă comemorare festivă înainte de proclamarea canonizării oficiale a Sfântului Preot Martir Alexandru Baltaga de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care va avea loc anul viitor. Credincioșii prezenți au cântat cu emoție și evlavie „Veșnica pomenire!”, într-un moment solemn de recunoștință și cinstire.

În cadrul evenimentului, Părintele Maxim Melinti, Consilier Cultural al Arhiepiscopiei Chișinăului, a ținut o alocuțiune duhovnicească, evocând viața Sfântului Alexandru Baltaga. Părintele consilier a subliniat curajul, credința și competența excepțională de păstor și administrator ale acestuia, evidențiind faptul că Sfântul Alexandru a fost un stâlp al Bisericii basarabene și un fervent militant pentru Unirea Basarabiei cu România. „Părintele Alexandru Baltaga, supranumit de Gala Galaction „patriarh al preoțimii din Basarabia”, rămâne un exemplu de neobosită dăruire și de neclintită credință pentru noi toți”, a declarat Părintele Melinti.

Tânărul student Eugeniu Cîrlig, vicepreședintele ASCOR Chișinău, a ținut un discurs despre viața Sfântului Alexandru Baltaga dintr-o perspectivă istorică, oferind participanților o viziune asupra contextului în care a trăit și a luptat pentru valorile ortodoxe și identitare românești.

Oficialitățile locale și centrale au exprimat, de asemenea, recunoștința lor față de moștenirea lăsată de Sfântul Alexandru Baltaga și au anunțat că, în anul următor, mai multe instituții, străzi și proiecte din raionul Călărași vor purta numele acestuia. Totodată, în școlile din raion vor fi introduse ore de studiu dedicate vieții și activității acestui vrednic slujitor al Bisericii și al neamului românesc.

La finalul evenimentului, după ce au fost evocate mai multe gânduri de recunoștință și de frățească dragoste între preoții și credincioșii din stânga și dreapta Prutului, Părintele paroh Andrei Cojocaru a subliniat importanța prezenței la eveniment a Părintelui Toma Gradinaciuc, fostul Protopop de Iași I, care a jucat un rol esențial în inițierea și consolidarea legăturilor frățești dintre parohiile din cele două Protopopiate.

Clericii, autoritățile, tinerii voluntari ai ASCOR Chișinău și credincioșii au depus, la sfârșit, buchete de flori la bustul Sfântului Alexandru Baltaga, ridicat în curtea Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae”, cinstind astfel amintirea acestui Sfânt erou al credinței și neamului românesc, în ziua sa comemorativă.

Galeria foto completă poate fi accesată pe pagina noastră de Facebook:

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img