Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi a oferit luni, 7 ianuarie 2019, dulciuri, articole de îmbrăcăminte şi alimente pentru copiii şi oamenii nevoiaşi din Parohia Ortodoxă Romanovca-raionul Ungheni. În biserica satului, micuţii au cântat colinde şi au fost răplătiţi cu daruri.
Copiii și persoanele nevoaișe din Parohia „Acoperământul Maicii Domnului” – Romanovca, aflată sub jurisdicţia Mitropoliei Basarabiei, au avut bucuria în prima zi de Crăciun pe stil vechi, luni, 7 ianuarie 2019, să primească daruri din partea Mănăstirii Hadâmbu. Acţiunea a făcut parte din seria activităţilor filantropice pe care Mănăstirea Hadâmbu le derulează în perioada sărbătorilor de iarnă, la iniţiativa arhimandritului Nicodim Gheorghiţă, stareţul aşezării monahale din Dealul Mare. Pe lângă dulciurile pregătite cu acest prilej, micuţilor li s-au oferit articole de îmbrăcăminte. Delegaţia a trecut mai întâi Vama Sculeni, iar apoi s-a îndreptat spre satul Romanovca, situat la câţiva kilometri de oraşul Ungheni. În faţa Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” a Parohiei Romanovca, delegaţia a fost aşetptată de preotul paroh Nicolae Tverdostup, de câţiva enoriaşi dar şi de copiii care se pregăteau să vestească Naşterea Domnului. Vestea venirii stareţului de la Hadâmbu s-a răspândit destul de repede, astfel că o parte din copii, însoţiţi de părinţi, au venit în sfântul locaş. Părintele paroh Nicolae Tverdostup a prezentat un scurt istoric al Parohiei Romanovca, menţionând câteva din dificultăţile pe care le întâmpină în activitatea pastoral-misionară. „Această biserică s-a ridicat cu foarte multă osteneală, întâmpinând multe dificultăţi. Cu ajutorul Maicii Domnului şi având în suflet dragostea pentru Biserica Ortodoxă Română, s-a reuşit ridicarea acestui edificiu. Ne dorim să finalizăm lucrările de construcţie la clopotniţa bisericii”, a menţionat preotul paroh Nicolae Tverdostup.
Pe patul de suferinţă, cu nădejdea la Dumnezeu
În continuare, au fost vizitate trei gospodării din sat în care locuiesc peroane bolnave sau care se confruntă cu lipsuri materiale. Bunica Nadejda este imobilizată la pat de câţiva ani, iar singura ei nădejde este la Dumnezeu: „Îmi este greu pe patul de suferinţă, dar mereu mă gândesc la Bunul Dumnezeu să mă ajute”. Oamenii au primit alimente şi dulciuri, dar mai ales au fost îndemnaţi de arhimandritul Nicodim Gheorghiţă să aibă credinţă în Dumnezeu şi să se roage Maicii Domnului ca să mijlocească cu rugăciunile sale. „Să vă întărească Dumnezeu şi să vă dea sănătate. Mereu să vă rugaţi Maicii Domnului să vă ocrotească pentru a trece prin această încercare”, a îndemnat arhimandritul Nicodim Gheorghiţă. În continuare, delegaţia a mers în casa unui alt enoriaş imobilizat la pat, Nicolae, care, cu ochii în lacrimi, abia şi-a găsit cuvintele pentru a mulţumi în primul rând pentru bucuria oferită prin vizita misionară. Delegaţia a vizitat apoi locuinţa preotului paroh Nicolae Tverdostup, care a mulţumit în mod deosebit arhimandritului Nicodim Gheorghiţă pentru darurile oferite copiilor şi oamenilor săraci. „Dumnezeu şi Maica Domnului să vă răsplătească pentru bucuria pe care ne-aţi făcut-o în această zi. Copiii au fost cei mai bucuroşi pentru că au primit daruri la care nu s-ar fi aşteptat niciodată. În calitate de preot paroh, îmi doresc ca enoriaşii din Romanovca să vadă cât de mult ne iubesc românii de cealalată parte a Prutului. Suntem un popor, avem aceeaşi limbă şi aceeaşi ţară. Mulţumim din suflet pentru ceea ce aţi făcut pentru noi! Întotdeauna vom fi recunoscători, iar Bunul Dumnezeu să rânduiască să revenim la Patria Mamă pentru a nu mai avea frontieră şi pentru a redeveni o ţară puternică aşa cum a fost cândva”, s-a exprimat preotul paroh Nicolae Tverdostup. Din partea unor oameni cu suflet mare din oraşul Iaşi şi din satul Sadova, judeţul Suceava, a fost oferită suma de 2460 de lei moldoveneşti (600 lei româneşti) Parohiei Romanovca pentru a fi folosiţi în activitatea socială ce se desfăşoară zilnic prin grija preotului paroh. Amintim că acţiunea filantropică a Mănăstirii Hadâmbu a fost susţinută de bunii credincioşi ortodocşi din ţară şi străinătate care au răspuns apelului părintelui Nicodim Gheorghiţă de a veni în sprijinul copiilor şi oamenilor cu o situaţie materială precară.
FotoCredit: Constantin Ciofu.
Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.