Ultimele știri

La Anenii Noi va fi înălțată prima biserică a Mitropoliei Basarabiei

  În data de 11 noiembrie 2019 ÎPS Părinte a oficiat slujba sfințirii pietrii de temelie a unui noi locaș de rugăciune în orașul Anenii Noi. Biserica va avea hramul „Sf. Ier. Nicolae”  iar inițiatorul proiectului este părintele paroh Victor Bejan.

  Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” a fost înfiinţată, ca parte componentă a Mitropoliei Basarabiei, în martie 2018. La jumătatea lunii iulie a aceluiași an a fost sfinţit, pe terenul aferent parohiei, paraclisul unde se vor oficia sfintele slujbe până în momentul finalizării lucrărilor de construcţie la noua biserică.

  Viitorul lăcaş de cult va fi construit în stil ştefanian şi va avea o lungime de 22 metri, lăţimea de 12, iar înălţimea de 36 metri.

  În cuvântarea de la finalul slujbei vlădica Petru a adresat celor prezenți, dar mai ales părintelui Victor un mesaj de încurajare, în ciuda multor piedici care vin din partea multor vrăjmași. ÎnaltPreasfinția Sa a menționat că “cei care se împotrivesc zidirii unei biserici ortodoxe, indiferent de jurisdicția de care aparține, se împotrivesc, de fapt, voii Lui Dumnezeu.

  Mai important ar fi să luptăm cu toți împotriva sectelor care se înmulțesc în fiecare zi și nu unii împotriva altora” –a adăugat Înaltul Ierarh al Mitropoliei Basarabiei.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img