Ultimele știri

PS Antonie: „Dacă Biserica coboară în sondaje, de vină sunt slujitorii altarelor”

Joi, 22 iunie 2017, PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului s-a întâlnit, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, cu preoţii din Protopopiatul Ungheni (protopop preot Anatolie Sârghi). Întâlnirea s-a desfăşurat la biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Costuleni.

Printre subiectele discutate au fost:

1. Pregătirile pentru organizarea Taberei „Trepte spre Lumină”, ediţia a doua, la mănăstirea „Sfinţii Adrian şi Natalia” din Costuleni;

2. Necesitatea sprijinirii parohiei Mitropoliei Basarabiei din satul Drujba;

3. Predica la oficierea Sfintelor Taine şi Ierurgii;

4. Relaţia parohiei cu organele statului (Fisc, Casa teritorială de asigurări ş.a.)

5. Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel – perioadă de avansare duhovnicească;

6. Diverse

PS Antonie a vorbit despre misiunea preotului în parohie şi exigenţele societăţii faţă de slujitorii altarelor. Între altele, PS Antonie a spus: „Este trist că Biserica coboară în sondaje. Acest semnal trebuie să ne pună pe gânduri, pe noi, cei care am îmbrăcat această haină şi ne-am asumat o misiune, deloc uşoară, de slujitori ai Domnului. Dacă Biserica coboară în sondaje, de vină sunt slujitorii altarelor. Noi suntem de vină. Pentru că oamenii identifică preotul cu Biserica. Şi dezamăgirea faţă de preot se răsfrânge asupra percepţiei întregii Biserici. Să nu uităm că vom da răspuns pentru că nu ne facem datoria aşa cum aşteaptă de la noi Dumnezeu”.

PS Antonie s-a referit şi la canonicitatea eclesiastică din R. Moldova. Între altele, PS Antonie a spus: „Să mulţumim Bunului Dumnezeu că ne-a luminat cu lumină sfântă şi facem parte dintr-o structură eclesiastică canonică. Trebuie să ştim hotărât că doar Mitropolia Basarabiei este canonică în acest spaţiu”. „Nu poate fi canonică o Biserică care s-a extins în aceste ţinuturi în 1812, 1940 şi 1944, datorită unor ocupaţii politice. Acest adevăr să-i ajutăm să înţeleagă şi pe cei care încă nu au înţeles”, a mai spus PS Antonie.

Întrunirea s-a desfăşurat într-o atmosferă de deschidere şi bună înţelegere.

La întâlnire a fost prezent şi consilierul economic al Mitropoliei Basarabiei, preot Adrian Agapi şi consilierul juridic, dl Dumitru Dârul.

Întrunirea preoţilor din Protopopiatul Ungheni fost precedată de oficierea Sfintei şi Dumnezeieşti Liturghii.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img