Ultimele știri

Ierarhii Mitropoliei Basarabiei forurile Bisericii Ortodoxe Române

În zilele de miercuri şi joi, 8 şi 9 februarie 2017, Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor şi PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului au participat la ședința anuală a Adunării Naționale Bisericești şi la lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Lucrările Adunării Naționale Bisericești s-au desfăşurat la Palatul Patriarhiei, iar lucrările Sfântului Sinod s-au ţinut în Sala Sinodală din Reşedinţa Patriarhală din București. Ambele foruri ale Bisericii Ortodoxe Române au fost prezidate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

În cadrul şedinţei de lucru Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat următoarele hotărâri:

– Binecuvântarea și sprijinirea organizării la nivel naţional a Marşului pentru viaţă 2017 – „Ajută mama şi copilul. Ei depind de tine”. Acest eveniment se va desfăşura în după-amiaza zilei de sâmbătă, 25 martie 2017 (sărbătoarea Bunei Vestiri). Prin acest eveniment se mărturisesc, la nivelul tuturor eparhiilor Patriarhiei Române, valorile familiei creștine tradiționale.

– Aprobarea unor măsuri sporite pentru asigurarea desfășurării în liniște a slujbelor religioase, protejată de dispozițiile 381 din Codul penal care sancționează cu închisoare sau amendă „împiedicarea sau tulburarea liberei exercitări a ritualului unui cult religios care este organizat și funcționează potrivit legii”, precum și de dispozițiile legale care sancționează tulburarea liniștii publice.

– Punerea în aplicare cu strictețe de către unitățile de cult a normelor legale privind protecția și prevenirea incendiilor în lăcașurile de cult, precum și protejarea monumentelor istorice.

– În contextul fenomenului emigrației actuale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române îi îndeamnă pe toți părinții care lucrează în străinătate fie să ia copiii cu ei, fie să se întoarcă acasă la copii, întrucât aceștia suferă în mod deosebit din cauza lipsei prezenței fizice și afective a părinților.

– Sfântul Sinod îndeamnă la rugăciune, dialog și coresponsabilitate socială pentru a fi depășite stările conflictuale din societatea de azi.

Adunarea Naţională Bisericească este organismul central deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române pentru problemele administrative, sociale, culturale, economice şi patrimoniale. ANB este formată din toți ierarhii Sfântului Sinod și câte trei reprezentanți (un cleric și doi mireni) de la fiecare eparhie.

Sfântul Sinod este cea mai înaltă autoritate a Bisericii Ortodoxe Române, în toate domeniile ei de activitate. Sfântul Sinod se compune din Patriarh, toți mitropoliții, arhiepiscopii, episcopii eparhioți, episcopii-vicari patriarhali, episcopii-vicari și arhiereii vicari în funcțiune. Sfântul Sinod se întrunește anual în cel puțin două ședințe de lucru, în perioadele de primăvară și toamnă, iar în ședințe extraordinare, ori de câte ori este nevoie.

Biroul  de presă al Mitropoliei Basarabiei

 

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img