Ultimele știri

Unitatea Ortodoxă a Moldovei Mari: Vizita consilierilor Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Iașilor în Mitropolia Basarabiei

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și a Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, consilierii Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Iașilor au efectuat o vizită de două zile în Basarabia, în perioada 27-28 mai 2024.

Acest demers comun a avut drept scop consolidarea relațiilor de prietenie și colaborare între administrațiile celor două mari Centre Eparhiale, în beneficiul credincioșilor români de pe ambele maluri ale Prutului și pentru a apropia mai mult comunitățile ortodoxe din Basarabia și România.

Delegația, condusă de Părintele Marian Timofte, Vicar administrativ, Părintele Arhim. Nicodim Petre, Consilier al Sectorului de misiune, statistică și prognoză pastorală și stareț al Mănăstirii Bucium, și Părintele Constantin Sturzu, Consilier al Sectorului comunicare şi relaţii publice al Arhiepiscopiei Iaşilor și Purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, a vizitat în prima zi Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” (preot paroh Petru Buburuz) și Parohia „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” (preot paroh Alexei Semionov), din municipiul Chișinău.

Cea de-a doua zi a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii la Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chișinău, oficiată de soborul de clerici. Părintele consilier Marian Timofte a ținut un frumos cuvânt de învățătură despre Sfântul român prăznuit astăzi, Sfântul Iacob Putneanul. În cuvântul său, părintele vicar administrativ a subliniat unitatea în credință, limbă și neam, ilustrând chipul sfințeniei și lucrarea lui Dumnezeu în viața Sfântului pomenit astăzi.

După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, a salutat cu multă dragoste și căldură delegația de la Iași, urmând o sesiune de discuții despre eforturile celor două Centre Eparhiale de a intensifica activitățile misionare, pastorale și sociale, menite să sprijine clericii și credincioșii din Basarabia.

După întâlnirea de la Reședința Mitropolitană, consilierii Arhiepiscopiei Iașilor și-au continuat programul printr-o vizită în Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” din Chișinău (preot paroh Anatol Goncear). De asemenea, au vizitat mai multe obiective turistice importante din zonă, fiind însoțiți pe parcursul celor două zile de Părintele Constantin Olariu, Secretar Eparhial.

Menționăm că Mitropolia Basarabiei, în colaborare și cu susținerea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, desfășoară numeroase activități misionare și pastorale, precum pelerinaje, schimburi de experiență, cursuri de formare, activități educaționale, catehetice și culturale, lucrări de renovare și construcție a lăcașurilor de cult. Aceste inițiative contribuie semnificativ la întărirea legăturilor dintre comunitățile ortodoxe românești de pe ambele maluri ale Prutului, sub oblăduirea și ocrotirea Bisericii Ortodoxe Române.

Galeria foto completă poate fi accesată pe pagina noastră de Facebook:

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img