Ultimele știri

ÎPS Petru:”Sfântul Ioan iubea rugăciunea, iubea tăcerea și liniștea, a dobândit sfințenia prin post aspru și dragoste față de Dumnezeu “.

   De ziua Sfântului Cuvios Ioan Iacob Hozevitul, pe stil vechi, 18 august, Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la biserică “Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” din cartierul Ciocana – Chișinău, paroh Părintele Protoiereu Mitrofor Alexei Semionov. La slujbă au participat Părintele Protoiereu Mitrofor Serafim Banari, Protopop de Chișinău, Părintele Secretar Mitropolitan Andrei Bucliș, Părintele Consilier Economic Victor Ghimpu și alți preoți și diaconi.

    La finalul Sfintei Liturghii Înaltpreasfinția Sa împreună cu Părintele Paroh, a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în organizarea și buna desfășurare a hramului și a oferit distincții de vrednicie celor care au contribuit jertfelnic, material și duhovnicesc, la împodobirea și susținerea activităților desfășurate în cadrul parohiei. Distincție de vrednicie a primit și doamna Pretor al sectorului Ciocana, Sinilga Școlnic. Alături de enoriași au participat la slujbă mai mulți oaspeți de onoare, din partea Preturii sectorului Ciocana, a fost prezentă șefa Secției de Cultură, doamna Ada Boico. La rândul său, Părintele Paroh Alexei Semionov, a primit din partea Preturii de sector „Diploma de Gratitudine”. 

      În cuvântul de învățătură, Părintele Mitropolit a vorbit despre viața Sfântului.

    Născut în satul Crăiniceni, cu numele de botez Ilie, la 23 iulie 1913, din părinții Maxim și Ecaterina, Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul a rămas orfan până la vârsta de trei ani, fiind crescut de bunica sa pe nume Maria Iacob. După terminarea liceului din Cernăuți a plecat la Mănăstirea Neamț care era sub conducerea Părintelui Nicodim Munteanu, viitorul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

    Având ascultarea de bibliotecar, Sfântul, în perioada lui de frate de mănăstire, a fost și ucenicul părintelui Iov, farmacistul mănăstirii. După mai multe încercări de a pleca în Sfântul Munte, înainte de stagiul militar făcut la Dorohoi, părintele a zăbovit câteva luni și la mănăstire Turnu de pe Valea Oltului. Perioada de ucenicie de la Mănăstirea Neamț i-a fost de folos, căci în Regimentul 29 Infanterie a lucrat ca infirmier, apoi s-a retras înapoi la mănăstire unde a fost tuns în monahism cu numele Ioan la 8 aprilie 1936. În același an, prin luna noiembrie, împreună cu alți doi monahi, Claudiu și Damaschin, a plecat la Locurile Sfinte în pelerinaj, rămânând într-o peșteră din pustiul Iordanului, pe lângă Marea Moartă.

   Avem mărturii că postea aspru și se ruga mult, iubea tăcerea și pe Dumnezeu. Îmbina rugăciunea cu cititul din Sfânta Scriptură sau din Sfinții Părinți, toate acestea împreună cu ucenicul său monahul Ioanichie Părăială care i-a rămas aproape până la sfârșitul vieții.

   Schima cea mare a primit-o la Mănăstirea “Sfântul Sava”, iar la 14 septembrie 1947 a fost hirotonit preot de Arhiepiscopul Epifanie al Filadelfiei în Biserica Sfântului Mormânt, numindu-l și egumen al Schitului românesc “Sfântul Ioan Botezătorul” de la Iordan.

   Primind binecuvântarea Patriarhului Timotei al Ierusalimului, s-a retras, împreună cu ucenicul lui, în peștera “Sfânta Ana” din Pustiul Hozeva. Tradiția spune că în peștera “Sfânta Ana” s-ar fi retras mama Maicii Domnului.

   Sfântul Ioan Hozevitul s-a unit cu Dumnezeu la vârsta de 47 de ani pe 5 august 1960, iar mormântul său a rămas pecetluit pană în anul 1980 când un ucenic de-al lui împreună cu părintele Amfilohie, starețul mănăstirii, au aflat întreg trupul Sfântului, hainele erau neatinse de putreziciune și peștera era inundată de o mireasmă cu bun miros.

    Biserica Ortodoxă Română a canonizat pe Sfântul Ioan Iacob Hozevitul la data de 20 iunie 1992, iar moștele sale se află în biserica Mănăstirii “Sfântul Gheorghe Hozevitul”.

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img