Rânduiala Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite s-a conturat în secolele V-VI în urma Sinodului de la Laodiceea. Ea îl are ca autor, în nenumărate manuscrise, pe Sfântul Grigorie cel Mare, numit și Dialogul, care a fost Papă al Romei (†604).
În urma Sinodului de la Laodiceea (364-383), Sfinții Părinți, prin canoanele 49 și 51, au hotărât ca în Postul Sfintelor Paști, în zilele din timpul săptămânii (de luni până vineri), să nu se săvârșească Sfânta Liturghie.
De asemenea, sâmbăta să se săvârșească Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, iar duminica a Sfântului Vasile cel Mare, când se va săvârși pomenirea Sfinților Mucenici. Prin urmare zilele de rând au devenit aliturgice, săvârșindu-se doar cele șapte taine.
Cu toate acestea, mulți dintre creștini doreau să se împărtășească și în alte zile în afară de sâmbătă și duminică, iar acest fapt a dus la păstrarea, în unele biserici, unor părți din Darurile sfințite în cadrul Sfintelor Liturghii de sâmbătă sau duminică. În acest mod, prin împărtășirea credincioșilor în cadrul slujbei Vecerniei (seara), s-a dezvoltat o rânduială specială prin unirea Vecerniei cu părți din rânduiala Sfintei Liturghii.
În timp, s-a conturat o nouă slujbă cu numele Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, săvârșită seara în vechime, ce oferea posibilitatea credincioșilor de a se împărtăși mai des. În cadrul acestei Sfinte Liturghii nu se aducea jertfa cea fără de sânge, lipsind rugăciunea pentru sfințirea Darurilor.
Articol redactat de Părintele Arhidiacon Constantin Olariu.
