Duminică, 20 iulie 2025, în ziua de prăznuire a Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, conform calendarului îndreptat, Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, a participat la slujba de hirotonie întru episcop a Preacuviosului Părinte Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, noul Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, cu titulatura de Teofil Trotușanul.
Evenimentul a avut loc în Altarul de vară din apropierea Catedralei arhiepiscopale „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman și a fost oficiat sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, înconjurat de un sobor de 11 ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. Alături de ÎPS Mitropolit Petru, din partea Mitropoliei Basarabiei au mai fost prezenți Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălți, și Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud.
Prezența celor trei ierarhi basarabeni la acest eveniment de înaltă trăire liturgică și comuniune eclezială a subliniat legătura frățească dintre eparhiile din dreapta și stânga Prutului, întru unitatea de credință și slujire în cadrul Bisericii Ortodoxe Române.
În cadrul slujbei Sfintei Liturghii, desfășurate într-o atmosferă de aleasă sărbătoare duhovnicească, peste două mii de credincioși s-au adunat la Roman pentru a participa la acest moment istoric, care a întărit, totodată, și dimensiunea sobornicească a lucrării episcopale în Biserica strămoșească.
Prin participarea sa, Înaltpreasfințitul Părinte Petru a transmis, în numele clerului și credincioșilor din eparhiile Mitropoliei Basarabiei, gânduri de prețuire și rugăciune către noul arhiereu, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, exprimând bucuria ca lucrarea apostolică să continue cu statornicie și râvnă, spre întărirea unității și dăinuirea credinței ortodoxe românești.
De asemenea, la finalul evenimentului, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Petru a transmis gândurile sale de recunoștință și prețuire către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, pentru frumoasa invitație și frățeasca primire.
Credit foto: Arhiepiscopia Romanului și Bacăului