Mitropolia Basarabiei
  • Mitropolia
    • Istoric
    • Ierarhi
      • ÎPS Petru
      • PS Antonie
      • PS Veniamin
      • PS Nectarie
    • Eparhii
    • Succesiune
  • Arhiepiscopia
    • Consiliul Eparhial
    • Cancelaria
    • Protopopiate
    • Parohii
  • Știri
    • Știri
    • Comunicate
    • Social
    • Întâlniri oficiale
    • Cuvântul Ierarhului
    • Ședințe administrative
  • Contact
No Result
View All Result
Mitropolia Basarabiei
  • Mitropolia
    • Istoric
    • Ierarhi
      • ÎPS Petru
      • PS Antonie
      • PS Veniamin
      • PS Nectarie
    • Eparhii
    • Succesiune
  • Arhiepiscopia
    • Consiliul Eparhial
    • Cancelaria
    • Protopopiate
    • Parohii
  • Știri
    • Știri
    • Comunicate
    • Social
    • Întâlniri oficiale
    • Cuvântul Ierarhului
    • Ședințe administrative
  • Contact
No Result
View All Result
Mitropolia Basarabiei
No Result
View All Result

Eveniment de taină și bucurie la Chișinău: lansarea serialului despre Sfântul Paisie Aghioritul a adunat sute de inimi într-un singur duh

Preot Ilie Cucu by Preot Ilie Cucu
10 aprilie 2025
in Știri
Reading Time: 4 mins read
Share on Facebook

Joi seara, 10 aprilie 2025, sala Cinematografului Cineplex Loteanu din Chișinău a devenit, pentru câteva ceasuri, un pridvor de binecuvântare și rugăciune. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, a avut loc evenimentul de lansare oficială a serialului „Sfântul Paisie – Din Farasa spre cer”.

Organizat de Mitropolia Basarabiei, în parteneriat cu TVR Moldova și Fundația Șantik, evenimentul a fost un moment de trăire adâncă, ce a adunat oficialități, personalități culturale, clerici, oameni de cultură și numeroși credincioși de pe ambele maluri ale Prutului. Onoarea supremă a fost prezența Excelenței Sale, Doamna Maia Sandu, Președinta Republicii Moldova, care a sporit solemnitatea unui moment cu totul aparte în istoria cultural-duhovnicească a acestui ținut.

Seara a fost deschisă cu o rugăciune și un cuvânt duhovnicesc ținut de Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, care a exprimat, în duh de smerenie și lumină, sensul adânc al acestei întâlniri:

„Există clipe în care Dumnezeu coboară în tăcere, iar omul se ridică prin cuvânt… Această seară este una din acele clipe: un ceas dăruit, în care ne așezăm cu sfială în preajma unei vieți sfinte, care a ars în ascuns și a luminat fără să ceară privire”, a spus Preasfințitul Nectarie.

„Sfântul Paisie nu trăia în timp, ci în rugăciune. Fiecare clipă a lui era un psalm nerostit, o tămâie care se ridica din negrăita simțire a durerii aproapelui. Zicea el: «Cel mai mare bine pe care îl poți face unui om este să-i porți durerea». Și a făcut aceasta până la ultima răsuflare.”

Preasfinția Sa a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru binecuvântarea oferită, Înaltpreasfințitului Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor – „al cărui cuvânt binecuvântător a fost temelia nevăzută a acestui drum” – precum și echipei TVR Moldova, Fundației „Șantik” și tuturor celor care s-au jertfit pentru această lucrare.

În continuarea serii, a fost transmis un mesaj video emoționant de binecuvântare din partea Preacuviosului Părinte Efrem, starețul Mănăstirii Vatoped din Sfântul Munte, care a evocat personalitatea covârșitoare a Sfântului Paisie, pe care l-a cunoscut personal.

În continuare, publicul a urmărit câteva secvențe emoționante din cele 9 episoade ale serialului. Emoția a fost copleșitoare, mulți spectatori trăind cu lacrimi în ochi mărturisirea tainică a întâlnirii cu un sfânt al timpurilor noastre.

Un moment important a fost discursul domnului Nicolae Mocanu, directorul TVR Moldova, care a exprimat recunoștința și bucuria instituției pe care o reprezintă pentru parteneriatul de suflet cu Mitropolia Basarabiei, mărturisind că astfel de producții sunt esențiale pentru îmbogățirea sufletească a românilor din Basarabia:

„Este o onoare și o mare cinste să aducem în casele românilor din Basarabia un astfel de proiect duhovnicesc care ne înnobilează inimile. Aducem mulțumiri Mitropoliei Basarabiei și tuturor celor implicați pentru colaborare.”

Seara s-a încheiat cu un moment artistic de înaltă ținută: Ansamblul etnofolcloric „Plăieșii”, condus de maestrul Nicolae Gribincea, și Corala academică „Gavriil Musicescu”, au adus prin cânt duhul chiliei Panaguda în mijlocul cetății.

În încheiere, Părintele Arhimandrit Hrisostom Rădășanu, invitat special din partea Arhiepiscopiei Iașilor, a rostit un cuvânt de o adâncă profunzime teologică despre ucenicie, trăirea în duhul ascultării și chipul duhovnicului, evocând rugăciunea apolisului „…și pentru rugăciunilor sfinții părinților noștri…”, care sunt, adesea, părinții noștri duhovnicești în viață, ce ne poartă nevăzut în rugăciunea lor.

„Părinții duhovnicești nu sunt doar sfinții din icoane, ci cei care ne poartă astăzi în rugăciunea lor. Când în apolis spunem: ‘pentru rugăciunile sfinților părinților noștri…’, nu rostim doar o formulă, ci o încredințare că cineva ne ține în brațele părintești și ne iubește mai presus decât ne putem iubi noi înșine.”

Mitropolia Basarabiei adresează mulțumiri cordiale tuturor celor care au făcut posibilă această seară de bucurie: echipei TVR Moldova, Fundației Șantik, Părintelui Efrem Vatopedinul și tuturor celor care, prin rugăciune, muncă și dăruire, au adus în mijlocul poporului român din Basarabia chipul și duhul Sfântului Paisie Aghioritul.


Serialul „Sfântul Paisie – Din Farasa spre cer” va putea fi urmărit începând cu data de 17 aprilie 2025, în fiecare joi, ora 21:00, pe TVR Moldova.

ARTICOL ÎN CURS DE ACTUALIZARE…

Previous Post

Sărbătoarea Bunei Vestiri, prilej de mare bucurie duhovnicescă în Parohia „Sf. Cuv. Ioan Iacob Hozevitul” din Chișinău

Next Post

Mitropolitul Basarabiei susține prin faptă Campania „Masa Bucuriei”, fiind alături de voluntari și oameni nevoiași

Postări Similare

Mitropolitul Petru în rugăciune alături de credincioșii din Chișinău în Duminica Sfintei Maria Egipteanca

Mitropolitul Petru în rugăciune alături de credincioșii din Chișinău în Duminica Sfintei Maria Egipteanca

31 martie 2026
77
Sărbătoare arhierească la Slobozia Mare: ÎPS Petru și PS Veniamin împreună în rugăciune cu comunitatea parohială

Sărbătoare arhierească la Slobozia Mare: ÎPS Petru și PS Veniamin împreună în rugăciune cu comunitatea parohială

26 martie 2026
65

Sfinții 40 de Mucenici și Sfântul Ioan Scărarul, pomeniți la Chișinău în Duminica a IV-a din Post, prin Liturghie arhierească

Duminica Sfintei Cruci, prăznuită la Paraclisul Mitropolitan din Chișinău prin slujire arhierească și cuvânt de întărire sufletească

ÎPS Părinte Mitropolit Petru în Duminica Sfântului Grigorie Palama: „Dragostea aproapelui transformă suferința în minune”

Clericii Protopopiatului Ungheni, reuniți în ședință de lucru: inițiative pentru dinamizarea misiunii pastorale și a activităților parohiale

Facebook Instagram Telegram Twitter Youtube
Mitropolia Basarabiei

Mitropolia Basarabiei este o biserică ortodoxă autonomă, de stil vechi, în cadrul Patriarhiei Române, reactivată pe 14 septembrie 1992, succesoarea spirituală, canonică, istorică a Mitropoliei Basarabiei care a funcționat până în anul 1944 inclusiv.

Legături

  • Patriarhia Română
  • Episcopia de Bălți
  • Episcopia Basarabiei de Sud
  • Centrul de pelerinaj „EMAUS”
  • MS DIACONIA

Contact rapid

str. 31 August 1989, nr. 161, Chișinău, Republica Moldova

(+373) 69 813 912 - Pr. Gabriel-Andrei Gherasă, vicar administrativ

secretar.mitropoliabasarabiei@gmail.com

MAGAZIN BISERICESC
(+373) 79 360 328 - Dna. Vera Rusu

No Result
View All Result
  • Mitropolia
    • Istoric
    • Ierarhi
      • ÎPS Petru
      • PS Antonie
      • PS Veniamin
      • PS Nectarie
    • Eparhii
    • Succesiune
  • Arhiepiscopia
    • Consiliul Eparhial
    • Cancelaria
    • Protopopiate
    • Parohii
  • Știri
    • Știri
    • Comunicate
    • Social
    • Întâlniri oficiale
    • Cuvântul Ierarhului
    • Ședințe administrative
  • Contact

© 2026 Mitropolia Basarabiei - Toate drepturile rezervate.