✝) Duminica a VII-a după Paști (a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic)

14 Iunie 2021

În Duminica a VII-a după Praznicul Învierii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Petru, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, Cornești, r. Ungheni.

La primele ore ale dimineții, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Damaschin, starețul mănăstirii, înconjurat de popor, l-a întâmpinat pe Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor.

În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a hirotonit în treapta de preot pe Părintele Ierodiacon Grigorie (fost Daniel) Tetelea. Răspunsurile la strană au fost oferite de Corala Mitropoliei Basarabiei.

Preacuviosul Părinte Grigorie a fost tuns în monahism la Mănăstirea Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul în data de 11 iunie 2021, de către ÎPS Părinte Mitropolit și purtat sub mantie de Preacuviosul Părinte Stareț Damaschin, slujbă la care au participat și credincioși apropiați părintelui.

 

Despre Monahism

 

Pentru Sfântul Ioan Gură de Aur, monahul este „omul afierosit lui Dumnezeu, omul care și-a ales viața singuratică, este stăpân pe mânie, pe invidie, pe iubirea de arginți, pe plăcere și pe toate celelalte păcate. Se gândește și se îngrijește necontenit să nu-și lase sufletul stăpânit de patimi rușinoase, să nu-i fie robită mintea de amara tiranie a poftelor. Are grijă ca mintea să-i fie totdeauna mai presus de cele trecătoare, punând împotriva patimilor frica de Dumnezeu”. Ei sunt „oameni care nu pot să facă cuiva vreun rău, ei fiind pregătiți sufletește numai să sufere”, iar „căutările lor sunt potrivite și pline de dragoste către Dumnezeu”.
 

Monahii au avut dragostea și curajul să ia cuvintele Mântuitorului nostru Hristos în inima lor și să le aplice în viața lor pentru folosul aproapelui. Au avut curajul să transforme pământul în Cer, mâna de țărână, care este acest trup, într-o părticică de Împărăție, căci au înțeles că pe Dumnezeu trebuie să-L iubești mai presus de păcatele tale, iar pe cel de lângă tine, mai presus de păcatele lui. Au înțeles că singură iubirea lui Dumnezeu a făcut și face posibile toate acestea și s-au pus la dispoziție pe ei înșiși pentru ca această iubire să devină și prin ei lucrătoare în lume.

Urmând poruncii lui Dumnezeu și continuând lucrarea Lui în lume, monahii înțeleg să aducă slujbă lui Dumnezeu. Ei au viața ca Liturghie, pe care o prelungesc în viața de zi cu zi. Oriunde s-ar afla, orice lucru ar face, ei pun totul în slujba lui Dumnezeu și a aproapelui, astfel încât aceleași cuvinte care preced Sfânta Liturghie pun începutul oricărei alte îndeletniciri a monahului: „Vremea este să lucreze Domnul!” Dumnezeu este Cel Care lucrează în noi și prin noi, însă doar din momentul în care noi spunem din toată inima: „Doamne, facă-Se voia Ta!”, „Al Tău sunt eu, mântuiește-mă!” (Psalmul CXVIII, 94).

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, în col. „Părinți și Scriitori Bisericești”, vol. 23, București, 1994.

Share