Clerul și credincioșii din Basarabia au adus mulțumire lui Dumnezeu pentru 35 de ani de arhierie ai Mitropolitului Petru

Astăzi, 1 septembrie 2025, Biserica Ortodoxă Română din Basarabia a trăit un moment de aleasă însemnătate. În ziua în care se împlinesc 35 de ani de la hirotonia întru arhiereu a Înaltpreasfințitului Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, la Reședința Mitropolitană din Chișinău a fost oficiată Sfânta Liturghie, săvârșită de clericii administrației mitropolitane, urmată de un Te Deum aniversar.

Prin rugăciunile de astăzi, clerul și credincioșii români din Basarabia au adus mulțumire lui Dumnezeu pentru darul slujirii arhierești al ÎPS Petru și pentru întreaga sa lucrare pastorală jertfelnică în slujba Bisericii și a Neamului românesc.

La finalul slujbei, Părintele Andrei Bucliș, secretar eparhial, a dat citire unui mesaj de felicitare și recunoștință din partea administrației eparhiale, evocând rodnica activitate a Înaltpreasfinției Sale de-a lungul celor trei decenii și jumătate, ani în care a purtat grijă de cler și de credincioși, a format generații de slujitori ai altarului și a dezvoltat, prin jertfă și răbdare, viața bisericească din Basarabia.

Evenimentul a fost binecuvântat și de prezența Preasfințitului Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, care a transmis gânduri de felicitare din partea Sinodului mitropolitan, însoțind urările cu un buchet de flori și cu o icoană, ca semn de prețuire și dragoste frățească. De asemenea, protopopii și membrii administrației eparhiale au adresat cuvinte de felicitare, exprimând recunoștința pentru jertfa și dăruirea Înaltpreasfinției Sale.

În cuvântul său, ÎPS Părinte Mitropolit Petru a evocat cu emoție primele momente ale slujirii arhierești, amintind sfaturile și mângâierea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, care a participat la hirotonia sa. Totodată, a rememorat greutățile și încercările primilor ani de la reactivarea Mitropoliei Basarabiei, subliniind că astăzi, privind la roadele acestei lucrări, se simte împlinit și recunoscător.

„Acești 35 de ani au trecut ca 35 de zile, pentru că în toată vremea am simțit ajutorul și harul lui Dumnezeu”, a mărturisit ÎPS Mitropolit Petru, exprimându-și mulțumirea pentru clerul și credincioșii care, prin rugăciune și dragoste, îi sunt aproape în misiunea de păstorire a Bisericii strămoșești din Basarabia.

spot_img
Preot Ilie Cucu
Preot Ilie Cucu
Absolvent al Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava, licențiat al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din Iași și masterand al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. Preot slujitor al Paraclisului mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chișinău și Consilier cancelar al Arhiepiscopiei Chișinăului.