În cadrul Sfintei Liturghii au fost rostite ectenii speciale de încetare a războiului din Ucraina, recomandate și alcătuite de PF. Părinte Patriarh Daniel.
În cuvântul de învățătură, rostit de Părintele Arhidiacon Maxim Sturza, Consilier Mitropolitan, a fost scoasă în evidență minunea vindecării fiului demonizat.
Prin această minune săvârșită de Mântuitorul Hristos, apostolii au învățat că neputința lor de a săvârși minuni vine în urma slabei lor credințe, iar postul și rugăciunea sunt unelte absolut necesare împotriva diavolului. Nici tatăl copilului, la început, nu a crezut cu toată inima în puterea vindecătoare a Învățătorului: “de poți ceva, ajută-ne” (Marcu 9,22), ca în final să-și revină în sine și să spună cu lacrimi: “Cred, Doamne! Ajută necredinței mele” (Marcu 9,24). Atunci Iisus, ca Fiu al lui Dumnezeu, a ascultat rugămintea fierbinte a tatălui și, prin poruncă divină, a vindecat copilul cel mult chinuit de demon (ÎPS Petru).
Duminica a IV din Postul Mare este dedicată Sfântului Ioan Scărarul.
Una dintre cele mai cunoscute scrieri răsăritene despre viețuirea duhovnicească și rigorile acesteia este „Scara”, scrisă de Sfântul Ioan Sinaitul. Sfântului Ioan i se mai spune și Scărarul, adică cel care a redactat această scriere.
Deși opera Sfântului Ioan este foarte cunoscută, detalii despre viața sa știm foarte puține. De la monahul Daniel din mânăstirea Raith, care i-a scris o scurtă biografie, aflăm faptul că Ioan a intrat în mânăstirea din Muntele Sinai încă de la vârsta de 16 ani.
Aici s-a așezat sub ascultarea bătrânului Martirie vreme de 19 ani. După moartea acestuia se retrage în pustie într-un loc numit Thola timp de 40 de ani. A dus o viață intensă de rugăciune și nevoință. Daniel, biograful său, ne spune că „de somn se împărtășea atât cât să nu se vatăme firea minții prin priveghere, iar înainte de culcare se ruga mult și alcătuia scrieri.”
Spre sfârșitul vieții a fost rugat de către monahi să primească egumenia Mânăstirii Sinai. La rugămintea unui alt monah, Ioan din Mânăstirea Raith, Sfântul Ioan redactează lucrarea Scara raiului. Scara reprezintă o regulă scrisă a viețuirii ascetice împărțită în 30 de trepte de viețuire și nevoință care duc pe monahi spre împărăția cerească. Aceste trepte monahii nu le depășesc, ci le dobândesc rămânând ca niște stări permanente. Sfântul Ioan a descris cu finețe în lucrare cum sunt biruite patimile prin practicarea virtuților opuse.
Deși a fost adresată monahilor, lucrarea aceasta duhovnicească a avut o circulație largă. Sfântul Ioan Scărarul a făcut pentru teologia ascetică a răsăritului ortodox ceea ce a făcut Sfântul Ioan Damaschin pentru teologia dogmatică, anume sinteza acesteia.
„A coborât la noi cu gândirea, scrie biograful Daniel, și ne-a arătat nouă ca un alt văzător de Dumnezeu tablele lui scrise de Dumnezeu, care cuprind în afară învățături despre fapte, iar înlăuntru cele despre vederea lui Dumnezeu.”
De la Sfântul Ioan, în afară de Scara se mai păstrează o lucrare mai scurtă – Carte către păstori, adresată egumenilor sau stareților de mânăstiri foarte apropiată de Cartea Regulei Pastorale a Sfântului Grigorie cel Mare, care fusese tradusă în limba greacă la începutul celui de-al șaptelea secol de către un patriarh al Antiohiei.
Nu se știe câți ani a stat Sfântul Ioan Scărarul în fruntea comunității monahale sinaite. A trecut la Domnul în anul 649.
„Păzirea poruncilor este dovada iubirii. Începutul iubirii este mărimea smereniei. Iar mărimea smereniei este fiica nepătimirii. Agoniseala acesteia este plinătatea iubirii, sau desăvârșita sălășluire a lui Dumnezeu în cei curați la inimă, din pricina nepătimirii. Pentru că aceștia vor vedea pe Dumnezeu. A Lui fie slava în veci. Amin.” Cuvântul Sfântului Ioan Scărarul.
Sursa: https://www.trinitas.tv
Articol redactat de Părintele Arhidiacon Constantin Olariu.
